Avantajele intervenţiilor chirurgicale pentru obezitate

doctori chirurgie obezitate

Tratamentul chirurgical pentru slăbire prin limitarea consumului de alimente sau prin întreruperea unor procese digestive reprezintă cea mai eficientă metodă de combatere a obezităţii. La aceasta se apelează după epuizarea altor metode de tratament precum dietă, sport, medicaţie, tratarea eventualelor tulburări la nivel endocrin, terapia comportamentală, medicaţie.

Obezitatea este o afecţiune care, de multe ori, este neglijată, însă este severă prin complicaţiile morbide asociate cu ea. Creşterea numărului de persoane care suferă de obezitate şi epidemia globală de obezitate impun o atitudine fermă privind necesitatea educaţiei medicale a populaţiei generale şi necesitatea aplicării unor metode terapeutice agresive, însă eficiente.

Datorită tulburării metabolismului lipidic şi a acumulării ţesutului adipos în exces, obezitatea asociază complicaţii cardiovasculare (suprasolicitarea inimii, tahicardie, hipertensiune arterială), respiratorii (apnee în somn, epuizarea muşchilor respiratori), locomotorii (suprasolicitarea articulaţiilor), metabolice (diabet zaharat, dislipidemii, intoleranţă la glucoză) şi endocrine (dereglările hormonale). Toate aceste condiţii medicale alterează mult viaţa unui pacient obez.

Printre soluţiile moderne de tratament a obezităţii se numără metodele minim invazive precum montarea unui inel gastric, reducerea volumului stomacului sau bypass-ul gastric. Este raportat faptul că rata de succes pentru pierderea în greutate ar fi puţin mai mare in cazul unui bypass gastric decât în alte cazuri, însă toate tehnicile ofera rezultate excelente. Majoritatea studiilor indică o pierdere în greutate de circa 40-50 % din excesul de greutate în cazul operaţiei de montare a inelului gastric şi o pierdere de aproximativ 65-70 % de exces de greutate în cazul unui bypass gastric după un an. În general, pierderea în greutate continuă pentru toate procedurile între 18 şi 24 de luni după intervenţia chirurgicală.

Pierderea în greutate determină ameliorarea comorbidităţilor, iar majoritatea pacienţilor semnalează şi îmbunătăţirea altor aspecte ale vieţii psihosociale după intervenţie. Intervenţiile chirurgicale moderne se pot efectua si pe cale laparoscopică pentru pacienţii supraponderali şi obezi, aceştia beneficiind şi de un program medical complet pentru urmărirea post-operatorie. Minima invazivitate şi agresiunea redusă asupra ţesuturilor implicate sunt extrem de importante pentru o reuşită terapeutică finală pentru pacienţii obezi.

Beneficiile chirurgiei laparoscopice sunt majore în cazul pacienţilor obezi fără să depindă de patologia pentru care aceştia au fost operaţi. Dimensiunile inciziilor (5-15 mm) nu sunt influenţate de grosimea peretelui abdominal şi nu rup sau taie muşchii, fapt foarte important pentru pacienţii obezi în cazul cărora vindecarea plăgilor se realizează frecvent cu complicaţii sau dificultăţi. Durerea după intervenţiile laparoscopice este minimă, pacientul putând să se mobilizeze rapid şi să se ridice din pat la doar câteva ore de la operaţie, apoi, după câteva zile, se poate întoarce la domiciliu iar în 1-2 săptămani va fi complet integrat în mediul familial şi socio-profesional. Studiile au demonstrat faptul că mai mult de 90% din pacienţii care au suferit intervenţii chirurgicale pentru obezitate au reuşit să îşi menţină o pierdere de greutate de 50% pe termen lung.

Actualmente, în întreaga lume se realizează peste 600.000 de intervenţii bariatrice în fiecare an, un număr relativ mic dacă ţinem cont de faptul că peste 100 de milioane de persoane suferă de forme severe ale obezităţii şi ar necesita astfel de intervenţii chirurgicale.
Controlul obezităţii este o parte esenţială a tratamentului, însă foarte importante sunt şi măsurile de prevenţie, măsuri care ar trebui să includă o dietă adecvată şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi activ.
Intervenţiile chirurgicale pentru obezitate reprezintă nişte metode de rupere a cercului vicios al kilogamelor în plus şi sprijină pacienţii, îmbunătăţindu-le calitatea vieţii şi a sănătăţii.

Cum apreciaţi conţinutul de pe această pagină: 
Fără voturi