Chirurgia limfedemului: Cauze, simptome şi tratament

Limfedemul reprezintă o colecţie de lichid şi se manifestă prin umflarea membrelor superioare sau inferioare. Află mai multe despre această afecţiune în cele ce urmează:

Funcţia vaselor limfatice este drenarea lichidului dintre celulele din organism. Limfedemul reprezintă tocmai funcţionarea inadecvată a acestor vase din diferite părţi ale corpului.
Limfedemeul este, practic, o acumulare de lichide care creează un edem elastic din cauza unor traumatisme sau ale unor inflamaţii ale vaselor limfatice. Edemele care sunt poziţionate la nivelul membrelor inferioare pot fi asociate şi cu infecţii ale pielii şi creează un aspect inestetic, asociindu-se, totodată, cu dificultăţi funcţionale ale acestora.

Cauzele limfedemului

Excizia chirurgicală a ganglionilor limfatici – intervenţie făcută, de obicei, în timpul tratamentului cancerului - constituie una dintre cauzele limfedemului. Ganglionii limfatici sunt răspunzători de filtrarea fluidelor care circulă la nivelul lor. Aceştia reţin virusurile, bacteriile şi alte substanţe străine ce urmează a fi distruse de către celulele albe. Dacă drenajul limfatic nu este normal, lichidele se vor acumula la nivelul picioarelor şi braţelor, determinând apariţia limfedemului.
Traumatismele ganglionilor limfatici, tratamentele precum cel cu tamoxifen, radioterapia pot cauza şi ele limfedem, numit limfedem secundar. Cel primar poate exista încă de la naştere sau se poate dezvolta ulterior, având cauze necunoscute.

Simptomele limfedemului

Simptomele includ un sentiment de preaplin în picioare şi braţe, senzaţia că hainele, ceasul de la mână, brăţările sau inelele sunt mult prea strâmte şi scăderea capacităţii de mişcare la nivelul încheieturii mâinilor, gleznelor sau al pumnului.

Tratamentul limfedemului

Tratamentul acestei afecţiuni depinde de cauza apariţiei acesteia şi include:

  • Alimentaţie adecvată
  • Îngrijirea pielii
  • Drenajul fluidelor în exces
  • Purtarea de îmbrăcăminte compresivă, cum ar fi mânecile sau şosetele strâmte
  • Ridicarea piciorului sau a braţului umflat: astfel, se poate facilita drenajul limfei de la nivelul respectivului membru care este afectat
  • Odihnirea membrului cu probleme, de câte ori este posibil, pe o suprafaţă confortabilă, la un nivel deasupra inimii

Este interzisă compresia regiunii inghinale sau a axilei şi ţinerea în sus pentru mai mult timp a membrului care prezintă simptomele afecţiunii. Acesta trebuie sprijinit de un suport, altfel existând riscul acumulării de lichide.  

Edemul mai poate fi redus cu ajutorul exerciţiilor uşoare, în timpul acestora, contracţia musculaturii sprijinind circulaţia fluidelor. Pe de altă parte, exerciţiile fizice sunt răspunzătoare de creşterea fluxului de sânge aflaţi la nivelul muşchilor care sunt solicitaţi, fapt care ar putea avea drept urmare creşterea cantităţii de fluid przent. Membrul care suferă de prezenţa edemului trebuie bandajat înaintea efectuării exerciţiilor fizice.

Tratamentul limfedemului se poate efectua treptat prin combinarea mai multor tipuri sau metode. Pentru început, se vor trata cu antibiotice cu spectru larg eventualele infecţii ale pielii din zona afectată, iar apoi, se va aplica un tratament presor pentru realizarea unei presiuni, presiune care va fi gradată de la nivelul membrelor până la rădăcinile acestora.

În ceea ce priveşte intervenţia chirurgicală, aceasta este indicat să aibă loc doar în cazul în care este necesară reducerea dimensiunilor membrului afectat de limfedem. Operaţia se realizează cu scopul extirpării ţesutului grăsos bolnav.

Cum apreciaţi conţinutul de pe această pagină: 
Medie: 2.5 (4 voturi)