Obezitatea în România

În prezent, România se situează pe nişte locuri fruntaşe la obezitatea adulţilor şi a copiilor în Europa. Studiile au demonstrat faptul că obezitatea şi supraponderea afectează circa 73% din populaţia adultă a ţării, obezitatea fiind prezentă în aproximativ 36% de cazuri, iar supraponderea în 37% dintre cazuri.

Cauzele obezităţii

Frecvenţa obezităţii în ţara noastră este foarte crescută, fiind vorba chiar de o epidemie. Cauzele acesteia sunt alimentaţia, sedentarismul, la acestea adăugându-se creşterea consumului de alcool care are drept efect o sporire a poftei de mâncare, astfel, un aport caloric mai mare. Mai mult, asociat cu fumatul, alcoolul măreşte depunerea de ţesut gras din abdomen. Alte cauze sunt constituite de factori genetici, psihologici sau anumite afecţiuni medicale.

Grăsimea din abdomen este mult mai periculoasă decât cea din alte locuri ale corpului precum coapse sau şolduri. Aceasta este asociată cu diabetul, hipertensiunea, chiar cu unele forme de cancer.

De asemenea, deficitul de somn constituie un factor important de risc pentru dezvoltarea obezităţii. Somnul după miezul nopţii, consumul de mâncare noaptea, trezitul târziu, lipsa micului dejun, toate acestea duc la perturbarea balanţei energetice a organismului şi a comportamentului alimentar al acestuia pe parcursul zilei.

În România, consumul de sare este exagerat, şi anume, românii consumă o cantitate dublă de sare faţă de cât este sănătos. În mod normal, ar trebui să se consume mai puţin de 5 grame de sare zilnic, iar în ţara noastră se consumă, în medie, peste 10 grame pe cap de locuitor. Efectele sării sunt următoarele: creşterea reţinerii de apă în organism, favorizând apariţia hipertensiunii arteriale şi, pe de altă parte, gustul bun pe care sarea îl dă mâncării favorizează creşterea consumului de alimente.

De asemenea, ciugulitul în timpul zilei, este extrem de nociv, covrigeii, fursecurile şi saleurile din case şi de la locurile de muncă fiind cât se poate de apetisante. Oamenii de ştiinţă au constatat că cea mai mare parte a obezităţii apare prin aceste feluri de plusuri calorice. Pentru menţinerea unei bune sănătăţi a organismului, sunt recomandate trei mese principale şi trei gustări zilnice, gustări care să conste în fructe.

Antioxidanţii – Cu sau fără suplimente ?

În ultimii ani se vorbeşte din ce în ce mai mult despre antioxidanţi. Preocuparea aceasta este firească, având în vedere faptul că în ultimii 20 de ani s-a constatat că în organism se acumulează tot mai mulţi radicali acizi, aceştia apărând pe toate liniile metabolice. Organismul nostru deţine antioxidanţii săi cu care luptă împotriva produşilor oxidaţi. Deşi se vehiculează ideea că, prin intermediul suplimentelor nutritive, corpul primeşte un plus de antioxidanţi, este important de reţinut faptul că o alimentaţie sănătoasă nu are nevoie de vreun surplus de antioxidanţi, aceştia fiind prezenţi în toate legumele şi fructele. Aşadar, ca o concluzie privind subiectul, cel mai bun antioxidant este o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată.

Industria slabitului-fulger prin metode „miraculoase”

Ce număr de kilograme poate fi eliminat, săptămânal, în siguranţă, fără să ne punem sănătatea în pericol ? Toate dietele care sunt la modă, în prezent, ne garantează o slabire rapidă şi de succes, însă sintagma „scădere rapidă în greutate” cu diete sau pastile este cu totul antimedicală şi profund dăunătoare pentru persoanele care doresc să slăbească.

Obezitatea: o boală care trebuie tratată medical

Obezitatea poate fi tratată, nu la consilierii în nutriţie ai unor companii, persoane care nu sunt medici, ci doar în cabinetele avizate. Tratamentele moderne ale obezităţii sunt operaţiile chirurgicale de tip inel gastric, gastrectomia sau bypass-ul, toate acestea reprezentând soluţii sigure cu rezultate durabile şi de necontestat.

 

Cum apreciaţi conţinutul de pe această pagină: 
Fără voturi