Precauţii şi recomandări privind exerciţiile fizice şi sportul pentru persoanele obeze

În cazul persoanelor care suferă de obezitate, sportul reprezintă un detaliu esenţial. Exerciţiile fizice trebuie, însă, să ţină cont de anumite particularităţi anatomo-fiziologice ale persoanelor obeze. Iată tot ce trebuie să ştii despre acest subiect şi despre recomandările importante:

Riscuri şi precauţii

Efectuarea exerciţiilor fizice necesită un consult medical prealabil, fiindcă o examinare a persoanei care suferă de obezitate va fi de folos în vederea determinării diferitelor boli specifice. Acest consult reprezintă cheia unui nou început lipsit de riscuri nedeterminate. Programul de exerciţii va trebui sa fie extrem de sigur pentru sănătatea pacientului şi va fi bazat pe necesităţile fiecăruia.

Ciclul de exerciţii va include 3 componente: fitness muscular, fitness cardio şi modelarea corporală, având o durată de o jumătate de oră, zilnic. În vederea evitării accidentelor de orice tip, va fi necesară o încălzire de circa 20 de minute, astfel încât muşchii să fie pregătiţi pentru a depune efort. O şedinţă de antrenament pentru rezistenţă va trebui să aibă durata de până la o oră, fiind, de asemenea, necesară o pauză pentru atenuarea hipotensiunii post-efort, înlăturarea acidului lactic şi în vederea reducerii riscului infarctului în perioada refacerii.

Hipertermia reprezintă unul din principalele riscuri la care sunt expuse persoanele obeze în momentul în care efectuează exerciţii fizice. De asemenea, obezii îşi pot accidenta articulaţiile sau muşchii, tensiunea lor arterială putând creşte şi existând riscul apariţiei problemelor respiratorii.

Obezitatea ar putea contribui la problemele existente în cazul articulaţiilor şi ar putea să provoace uzura oaselor şi a cartilajelor din picioare, umeri şi şolduri.

Problemele articulaţiilor ar putea fi agravate de mersul pe jos într-un ritm prea alert. Va fi recomandată practicarea înotului, fiindcă asupra articulaţiilor nu se va pune presiune din cauza senzaţiei de imponderabilitate.

Exerciţiile fizice mai pot avea drept efect creşterea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac, urmările fiind dureri la nivelul membrelor inferioare, apariţia vânătăilor sau a ulceraţiilor.

Persoanele care suferă de obezitate nu ar trebui să îşi depăşească brusc limitele fizice; astfel, în cazul în care apare senzaţia de tăiere a răsuflării, durere în piept sau furnicături/dureri în picioare şi ameţeli, sesiunea de exerciţii va trebui încheiată.

Recomandări privind exerciţiile fizice

O nutriţie adecvată şi practicarea exerciţiilor fizice regulate pot ajuta foarte mult în reducerea ţesutului adipos şi în ceea ce priveşte protejarea organismului împotriva bolilor cronice care sunt asociate cu obezitatea. Toate acestea pot preveni declanşarea diabetului zaharat de tip 2, a anumitor tipuri de cancer, a osteoporozei – afecţiuni care pot să apară în urma obezităţii.

Pentru persoanele care suferă de obezitate nu se recomandă utilizarea pistei pentru alergare, fiindcă aceasta poate pune presiune asupra genunchilor şi a articulaţiilor, putând surveni accidentări. Pentru început, nu va fi recomandată nici practicarea aerobicului, persoanele obeze fiind nevoite să se limiteze la activităţi mai uşoare până va avea loc o îmbunătăţire treptate a condiţiei fizice.

Pacienţii care suferă de obezitate trebuie să fie extrem de atenţi în legătură cu epuizarea, din cauza faptului ca ei sunt mai puţin capabili să îşi adapteze organismul la schimbările de temperatură. Pe parcursul desfăşurării exerciţiilor fizice, aceştia pot opri sau încetini ritmul dacă se confruntă cu apariţia durerilor în zona pieptului, dificultăţi privind respiraţia, senzaţii de greaţă, palpitaţii, dureri ale articulaţiilor sau în interiorul gâtului.

Cum apreciaţi conţinutul de pe această pagină: 
Medie: 5 (7 voturi)