Ce trebuie să ştii despre paradoxul obezităţii (Partea I-a)

paradoxul obezităţii beneficiile supravieţurii afecţiunilor cardiace

Ceea ce specialiştii numesc paradoxul obezităţii înglobează două premise principale. Iată ce trebuie să ştii despre acest subiect.

Premisele paradoxului obezităţii

Prima premisă a acestui paradox este aceea că, potrivit statisticilor, pacienţii care suferă de obezitate tind să supravieţuiască mai mult şi să manifeste un trai îmbunătăţit în urma unei intervenţii chirurgicale la nivelul inimii sau a unui eveniment cardiac precum un infarct sau insuficienţă cardiacă.

Cel de-al doilea paradox este faptul că se pare că populaţiile cu venitiuri foarte mici sau populaţiile înfometate din medii defavorizate tind să sufere mai mult de afecţiunea obezităţii comparativ cu populaţiile cu venituri mai consistente, oricât de ciudat ar părea acest lucru.

Obezitatea şi beneficiile supravieţurii afecţiunilor cardiace

Paradoxul obezităţii este o descoperire, un concept, care relevă faptul că, deşi obezitatea reprezintă un factor major de risc pentru dezvoltarea mai multor condiţii de sănătate cum ar fi afecţiunile cardiace şi bolile vasculare, în cazul afecţiunilor severe de la nivelul inimii cum ar fi atacul de cord (infarctul miocardic) sau insuficienţa cardiacă, pacienţii obezi manifestă o rată mai amare de supravieţuire spre deosebire de cei care au avut aceste afecţiuni, însă nu au suferit/suferă şi de obezitate.

Infarctul miocardic este o afecţiune severă acută care apare prin ocluzia sau astuparea uneia dintre arterele coronare. Această ocluzie se face printr-un cheag de sânge (tromb) care apare şi se dezvoltă rapid la nivelul unei plăci de aterom care se rupe. Drept urmare, porţiunea de miocard care înainte de acest eveniment era irigată de artera coronară nu va mai fi alimentată cu sânge. Acest fapt va atrage după sine distrugerea într-un mod progresiv a fibrelor musculare din acea zonă, proces care cunoaşte denumirea de necroză.

Insuficienţa cardiacă apare în momentul în care muşchiul inimii nu mai pompează cantitatea suficientă de sânge necesară organismului. Având în vedere faptul că inima nu mai funcţionează normal, organismul uman va încerca să îşi suplinească lipsurile prin reţinerea de apă şi sare pentru creşterea cantităţii de sânge, creşterea frecvenţei ritmului cardiac şi creşterea dimensiunilor inimii.

Acest paradox al obezităţii arată, deopotrivă, şi faptul că pacienţii obezi manifestă o tendinţă de însănătoşire mai bună şi mai rapidă în urma anumitor intervenţii chirurgicale precum bypass la nivelul arterei coronare în cazul blocajelor de la nivelul arterelor de la nivelul inimii comparativ cu pacienţii care au suferit aceleaşi intervenţii însă nu suferă de bezitate.

Un alt rezultat extrem de interesant este acela că pacienţii obezi care manifestă hipertensiune pe termen lung au, deopotrivă, şi tendinţa de a trăi mai mult timp, comparativ cu pacienţii care au o greutate normală. Când pacienţii au fost studiaţi pentru „demascarea” unor alţi factori care ar putea să conducă la astfel de rezultate contradictorii şi greu de înţeles, precum ar fi vârsta, tipul de îngrijire medicală primită, sau diversele tipuri de tratamente utilizate, tot ce s-a descoperit a fost faptul că într-adevăr, pacienţii obezi se „bucură” de beneficiul de a trăi mai mult şi de a avea o calitate a vieţii mult îmbunătăţită. 

(Partea II-a)

Cum apreciaţi conţinutul de pe această pagină: 
Fără voturi