Articole despre: chirurgie-bariatrica

doctori chirurgie obezitate
Data postării: 15-05-2014

Tratamentul chirurgical pentru slăbire prin limitarea consumului de alimente sau prin întreruperea unor procese digestive reprezintă cea mai eficientă metodă de combatere a obezităţii. La aceasta se apelează după epuizarea altor metode de tratament precum dietă, sport, medicaţie, tratarea eventualelor tulburări la nivel endocrin, terapia comportamentală, medicaţie.

Obezitatea este o afecţiune care, de multe ori, este neglijată, însă este severă prin complicaţiile morbide asociate cu ea. Creşterea numărului de persoane care suferă de obezitate şi epidemia globală de obezitate impun o atitudine fermă privind necesitatea educaţiei medicale a populaţiei generale şi necesitatea aplicării unor metode terapeutice agresive, însă eficiente.

Data postării: 29-10-2013

Viața încărcată și agitată pe care o avem cu toții ne determină să recurgem la opțiuni nu tocmai sănătoase. Din cauza faptului că timpul pare a nu ne fi niciodată suficient pentru tot ceea ce ne-am propus să facem în ziua respectivă, preferăm tertipurile care, cel puțin, ne dau falsa impresie că am economisi câteva minute prețioase din timpul nostru.

Data postării: 17-05-2013

Exista mai multi factori care influenteaza evolutia obezitatii precum stresul, alimentatia nesanatoasa (de tip fast-food), lipsa miscarii etc. Exista si un factor genetic, practic se transmite populatia de celule adipoase, acestea nu transmit pofta de mancare sau obiceiurile alimentare.  Exista o serie de pacienti proventiti familii in care obiceiurile alimentare erau nesanatoase si astfel si copilul insuseste aceste insusiri si din aceasta cauza apar cazuri de obezitate "mostenite".

Data postării: 04-05-2013

 

Tratamentul obezitatii este un tratament complex, mai mult medici din diferite specialitati sunt implicate in proces, medicul endocrinolog, medicul de medicina interna, medicul cardiolog, medicul gastro-enterolog, chirurgul si inclusiv psihologul, o echipa mixta care actioneaza impreuna in beneficiul pacientului.

 

Data postării: 19-04-2013

Obezitatea este o boala, si asa si trebuie considerata, in ciuda faptului ca din unele nomenclatoare aceasta lipseste, nu este recunoscut in special din motivele faptului ca costurile unei interventii chirurgicale prin metode moderne sunt mari, dar beneficiile sunt maxime. De acea este importanta ca orice metoda modera de tratament a unei probleme, sa fie puse in practica si sa fie acceptata de cine trebuie, in special de casele de asigurari.

 

Pagini