Consumul de carne, un factor declanşator al obezităţii

Un studiu efectuat anul trecut care a cuprins 170 de ţări a evidenţiat faptul că, între alte cauze ale epidemiei de obezitate cum ar fi grăsimile şi zahărul, se numără consumul de carne.

Cercetătorii de la Universitatea din Adelaide, Australia, au descoperit, în cadrul unui studiu care a inclus 170 de ţări, faptul că dietele bogate în produse din carne reprezintă un factor esenţial în prevalenţa epidemiei globale de obezitate.

Dr. Wenpeng You, cel care a condus studiul împreună cu prof. Maciej Henneberg, directorul Catedrei de cercetări de antropologie biologică şi anatomime comparativă, au prezentat rezultatele studiului în cadrul ICNFS 2016 la Conferinţa internaţională de nutriţie şi ştiinţe alimentare din Zurich, Elveţia.

Cercetătorii sunt de părere că rezultatele studiului pot părea destul de controversate, având în vedere faptul că ele sugerează că persoanele consumatoare de carne manifestă riscuri crescute de dezvoltare a obezităţii, riscuri la fel de ridicate precum consumul de zahăr. În cadrul analizelor pentru prevalenţa obezităţii, s-a descoperit faptul că obezitatea este cauzată într-o proporţie de 50% consumului de zahăr şi 50%, consumului de produse din carne. După eliminarea unor factori precum situaţia socială, consumul de calorii, nivelul de urbanizare şi nivelul de inactivitate fizică – toate acestea reprezentând factori puternici declanşatori ai epidemiei de obezitate – consumul de zahăr a rămas o cauză pentru 13% din cazruile de obezitate, iar cel de carne tot pentru 13% din cazurile de persoane afectate de această condiţie fizică.

Henneberg este de părere că este important ca publicul larg să fie conştient de faptul că un consum exagerat de zahăr şi grăsimi în cadrul dietelor conduce la declanşarea obezităţii, la fel şi proteinele provenite din produsele din carne.

Cercetătorii au redactat două articole cu aceste subiecte publicate în BMC Nutrition şi în Journal of Nutrition & Food sciences.

Realitatea este că grăsimile şi carbohidraţii, dar mai ales grăsimile, reprezintă factorii esenţiali care contribuie la declanşarea şi dezvoltarea obezităţii. Ne place sau nu, grăsimile şi carbohidraţii care se găsesc în cadrul dietelor moderne ne oferă nivelul necesar de energie de care avem nevoie în fiecare zi. Proteinele din carne sunt digerate mai încet decât grăsimile sau carbohidraţii, iar energia provenită din astfel de surse se transformă într-un surplus care va fi, mai apoi, convertit şi stocat drept ţesut adipos în organismul nostru.

Mai există un număr considerabil de studii care au demonstrat până acum faptul că un consum consistent de carne se află într- strânsă conexiune cu obezitatea, însă, cercetătorii afirmau, de cele mai multe ori, faptul că grăsimile din conţinutul produselor din carne sunt responsabile de provocarea obezităţii, şi nu carnea în sine. Pe de altă parte, You şi Henneberg consideră că tocmai proteinele din carne sunt cele care contribuie, într-un mod direct, la apariţia supraponderii şi a obezităţii.

Cei doi cercetători afirmă că ar fi un lucru iresponsabil să considerăm că, eliminarea cărnii din dietă şi continuarea consumării de grăsimi şi carbohidraţi în cantităţi mari nu ar conduce la obezitate, fiindcă nu este aşa. Însă, este important să înţelegem exact modalitatea în care proteinele din carne contribuie la obezitate şi, în acest fel, vom înţelege mai bine ceea ce se întâmplă în organism. În contextul lumii moderne în care trăim, pentru stoparea epidemiei de obezitate, ar fi recomandat, totuşi, un consum cât mai redus de carne şi, totodată, de zahăr.

Etichete

Contact

    Important

    *Informațiile prezentate pe pagină au caracter orientativ. Rezultatele intervențiilor variază de la o persoană la alta în funcție de sex, vârstă, condiția fizică etc. Veți primi o explicație detaliată, personalizată, privind beneficiile și riscurile intervenției în urma consultației cu Dr. Marius Fodor.