Copiii cu mame fumǎtoare manifestǎ un risc cu 30% mai mare de a deveni supraponderali sau obezi

 mame fumǎtoare risc copii obezi

Un nou studiu efectuat ȋn Irlanda a demonstrat faptul cǎ odraslele mamelor care sunt fumǎtoare au riscuri mai mari de a suferi de suprapondere sau chiar obezitate, potrivit cercetǎrilor. 

Cercetǎrile efectuate asupra „îngrijitorilor primari” dintre care 98% au fost mame biologice au descoperit o legătură între fumatul matern postnatal și obezitatea la copiii cu vârsta între trei și cinci ani.

Portivit acestui studiu, s-a descoperit că acei copii care au fost expuși la fumatul matern sau fumatul îngrijitorilor primari (cum sunt numite aceste persoane ȋn studiu) sunt cu 30% mai susceptibili să devinǎ supraponderali sau obezi la vârsta de trei ani și cu 31% mai predispuși să devinǎ obezi sau supraponderali la vârsta de cinci ani, comparativ cu copiii mamelor care nu fumează.

Fumatul pasiv dǎuneazǎ celor mici

Autoarea principalǎ a studiului, Salome Sunday, a spus că există o „teorie a fumului second-hand” (sau fumatul pasiv, cu alte cuvinte) care este legatǎ de greutatea unui copil.

Aceasta a afirmat faptul cǎ s-a emis ipoteza cum că inhalarea substanțelor chimice din fumul de tutun (expunerea la fum la modul pasiv) poate provoca diverse afecțiuni  ale funcțiilor metabolice și legate de imunitate care ar putea duce la o creștere a susceptibilității copilului la obezitate sau suprapondere. Cu alte cuvinte, copiii expuși la fumatul pasiv pot deveni supraponderali sau chiar obezi. 

Acest studiu a utilizat datele adunate de la circa 11.000 de copii din Irlanda și reprezintǎ unul dintre primele studii irlandeze care au examinat modul ȋn care acest tip de fumat pasiv ȋn preajma celor mici este legat de obezitatea acestora dezvoltatǎ pe perioada copilariei.

Autorii studiului au afirmat faptul cǎ atȃt obezitatea, cȃt și expunerea la fumatul pasiv ȋn timpul copilǎriei sunt probleme extrem de des ȋntȃlnite. 

Obezitatea la copii atrage o mulțime de alte probleme de sǎnǎtate

Așa cum am evidențiat deja, cu alte ocazii, obezitatea ȋn cazul celor mici este legată de o serie de condiții de sănătate care vor apǎrea mai târziu în viață. Din pǎcate, acestea includ un risc crescut pentru dezvoltarea diabetului de tip 2, boli de inimă, cancer, precum și alte probleme de severitate crescutǎ ale sǎnǎtǎții.

Autoarea studiului menționat mai sus a afirmat faptul cǎ existǎ o nevoie stringentǎ pentru politici noi de informare a publicului cu privire la intervenții anti-fumat, mai ales ȋn spațiile ȋnchise.  Mamele nu ar trebui sǎ fumeze ȋn preajma copiilor lor, ȋn special ȋn casǎ, pentru a evita toate aceste probleme de sǎnǎtate pentru micuți și pentru a-și proteja propria stare a sǎnǎtǎții, bineȋnțeles.

Printre rezultatele acestui studiu se mai numǎrǎ și faptul cǎ riscul copiilor de a deveni supraponderali sau obezi dupǎ ce au fost expuși fumatului pasiv de cǎtre pǎrinți nu a avut nici o legǎturǎ cu greutatea scǎzutǎ a copilului la naștere sau cu alǎptatul. 

Cum apreciaţi conţinutul de pe această pagină: 
Medie: 5 (1 vote)