Cum ne ferim de tromboza venoasă profundă?

picioare cu papuci tromboza venoasa profund TVP

Carantinarea din cauza noului coronavirus a adus o mulţime de provocări pentru întreaga lume şi se pare că aceasta poate cauza o creştere a riscului pentru a dezvolta tromboză venoasă profundă.

Experţii din Marea Britanie au afirmat faptul că, la debutul carantinării persoanelor, a fost îngrijorător faptul că există o creştere a cazurilor de TVP din cauza faptului că multe persoane cu probleme de circulaţie au stat acasă perioade de timp îndelungate şi au fost mai inactive.

Deși persoanele care au norocul să trăiască în mediul rural, cu grădini mari au putut avea parte de spațiu suficient pentru a se mişca la aer curat sau chiar pentru a face exerciţii fizice, o mulțime de oameni din orașe au avut foarte puțin acces la locuri sigure pentru a merge pe jos în timpul carantinei, iar acest lucru a înrăutăţit situaţia persoanelor care suferă de varice şi alte afecţiuni circulatorii.

Trombonza venoasă profundă

TVP este o afecțiune care poate fi cauzată de vene varicoase ce nu sunt tratate, astfel determinând dezvoltarea unui cheag de sânge într-o venă profundă, de obicei la nivelul piciorului.

Experţii mai sunt de părere că deşi se repetă peste tot la TV sau ni se spune de către autorităţi să facem mimşcare zilnic, pe perioada carantinei, acest lucru a fost extrem de greu, fiindcă este destul de complicat să faci mişcare acasă – avem TV-ul, calculatorul sau canapeaua lângă noi şi parcă ultimul lucru de care ne arde este să facem exerciţii fizice.

Mai mult decât atât, experţii au mai subliniat şi faptul că modificările bruşte legate de cantitatea de exerciţii fizice făcute zilnic pot predispune persoanele afectate la o creştere a riscului de a dezvolta cheaguri de sânge, fapt care poate conduce şi la flebită. Această condiţie de sănătate reprezintă inflamaţia peretelui venos, iar ea va apărea asociată cu tromboza. De aceea, afecţiunea se numeşte tromboflebită.

Pericolul cheagurilor de sânge

Vena ajunge să se inflameze pentru că există sânge care se va coagula în interiorul ei sau din cauza faptului că pereţii venelolr devin tot mai deterioraţi.

De foarte multe ori, medicii tratează aceste condiţii de sănătate cu ajutorul antibioticelor, însă, din păcate, acest lucru este inutil fiindcă cheagurile nu sunt infecţii, ci doar formaţiuni la nivelul venelor.

Ele de regulă sunt umflături roşii, calde şi dureroase, dar în puţine cazuri (1%) dacă astfel de cheaguri sunt prezente în vene mai profunde, pot ajunge chiar şi în plămâni.

Drept urmare, toate persoanele care suferă de flebită vor trebui să se adreseze neapărat medicului de specialitate.

Dacă diagnosticul de tromboză venoasă profundă se va pune prea târziu sau condiţia se va lăsa netratată, cheagul poate provoca ţesut cicatricial în peretele venei, afectând permanent venele profunde.

Acest fapt poate duce la umflarea, decolorarea sau dureri la nivelul picioarelor, chiar şi ulceraţii. Tromboza venoasă profundă poate duce şi la cazuri mai grave, la o afecţiune numită embolism pulmonar – un cheag de sânge va ajunge în plămâni.

Importanţa consultului de specialitate

Dacă suspectaţi că suferiţi de tromboză venoasă profundă este extrem de important să vă adresaţi unui medic de specialitate pentru un diagninstic corect şi pentru alegerea tratamentului potrivit.

Pe de altă parte, cea mai bună metodă de eliminare a oricăror riscuri o reprezintă prevenţia. Aşadar, persoanele cu varice mai mult mai mai puţin severe sun sfătuite să aleagă cu încredere vizita la specialistul vascular. Ȋn ziua de azi, există o mulţime de tratamente definitive ale varicelor care vă vor îmbunătăţi calitatea vieţii în mod vizibil.

Cum apreciaţi conţinutul de pe această pagină: 
Fără voturi