Experţii evaluează eficacitatea tratamentelor actuale împotriva obezităţii

eficacitatea tratamentelor actuale împotriva obezităţii

Motto-ul referitor la tratementul obezităţii va fi întotdeauna „mănâncă mai puţin şi fă mai multă mişcare”. Experţii din ziua de azi pun la îndoială tratamentele contra epidemiei de obezitate. Iată mai multe despre aceste subiect în cele ce urmează.

Tratarea obezităţii prin sport şi dietă - un mit

Un grup de specialişti şi experţi în tratamentul obezităţii, totodată, redactori în cadrul The Lancet Diabetes & Endocrinology, pun la îndoială miturile conform cărora ar fi de ajuns să consumăm cantităţi reduse de alimente şi să facem mai multe exerciţii fizice şi mişcare. Argumentul acestora este acela că obezitatea este o afecţiune de natură cronică cu o mare varietate de cauze biologice care nu va putea fi tratată doar prin controlul porţiilor de alimente şi efectuarea de mai multă mişcare, cu alte cuvinte, prin diete şi exerciţii fizice.

O mulţime de persoane care suferă de obezitate au capacitatea de a pierde în greutate timp de câteva luni, însă 80-95% vor recăpăta apoi kilogramele pierdute. Una dintre explicaţiile pentru acest succes pe termen limitat este aceea că reducerea consumului de calorii provoacă funcţionarea unor procese biologice care ne împing să consumăm alimente bogate în calorii, fapt care are drept efect creşterea în greutate. Astfel de sisteme biologice au evoluat în perioadele când fiinţa umană avea nevoie să supravieţuiască pe timp de foamete.

În cazul omului modern care de mai multă vreme trebuie să se ferească de epidemia de obezitate, astfel de adaptări de natură biologică nu fac altceva decât să încurajeze consumul de calorii şi stocarea ţesutului adipos pentru protejarea greutăţii maxime pe care o poate avea o persoană.

Depăşirea acestui sistem natural de apărare a organismului uman pare să nu poată fi posibilă doar prin intermediul dietelor, a schimbărilor stilului de viaţă şi a sportului, conform spuselor specialiştilor, mai ales în contextul prezent care promovează consumul de alimente cu conţinut caloric crescut şi cu multe grăsimi, alimente cu o valoare energetică scăzută.

Sfatul oferit de o parte a experţilor, acela care se referă la diminuarea cantităţii de alimente pe care le consumăm şi la intensificarea exerciţiilor fizice, ar putea să deţină o eficienţă minimă similară cu a sfătui pe cineva care sângerează să se ferească de obiecte cu lama ascuţită.

Mai mult decât atât, dovezile recente sugerează faptul că aceste adaptări biologice ale organismului ar putea să persiste indefinit, chiar şi în cazul pacienţilor care au suferit de obezitate, însă în prezent au reuşit să atingă o greutate normală prin intermediul dietelor. Experţii sunt de părere că numai în foarte puţine cazuri o persoană care suferă de obezitate îşi poate reveni în totalitate. Practic aceste persoane ar putea fi la fel de bine diagnosticate cu „obezitate în remisie” şi atât. Din punct de vedere biologic, aceste persoane sunt foarte diferite faţă de persoanele de aceeaşi vârstă, de acelaşi sex şi cu aceeaşi greutate care însă nu au suferit niciodată de obezitate.

Argumentele experţilor

Argumentul autorilor este acela că dacă se doreşte eliminarea excesului ponderal şi păstrarea rezultatelor pe termen cât mai îndelungat, este importantă abordarea acestor factori de natură biologică. Pe de altă parte, intervenţiile biologice actuale se limitează doar la medicaţie anti-obezitate, la chirurgie bariatrică, la blocarea unor nervi intra abdominali care nu corectează permanent factorii biologici ce provoacă blocarea rezultatelor pe termen lung în urma eforturilor pentru pierderea kiogramelor în plus.

Bypass-ul gastric, soluţia cea mai viabilă pentu tratamentul obezităţii

Bypass-ul gastric este intervenţia bariatrică cea mai eficientă, având în vedere faptul că s-a demonstrat că este unicul tratament capabil să inverseze schimbările induse de obezitate în ceea ce priveşte hormonii responsabili de foame şi răspunsul la nivel cerebral la stimulii alimentari. Acest lucru ar putea explica, după părerea autorilor, motivele pentru care chirurgia bariatrică este unicul tratament cu eficacitate maximă, pe termen lung, pentru persoanele care suferă de obezitate.

Cum apreciaţi conţinutul de pe această pagină: 
Fără voturi