Persoanele care suferă de obezitate necesita grijă sporită pe perioada verii

Având în vedere faptul că vacanţa de vară este aproape, pacienţilor cu suprapondere şi celor care suferă de obezitate este recomandat să li se ofere o grijă specială de către medicii primari sau medicii de familie. Este vorba de instruirea acestora privind diverse paliere ale problemelor de sănătate cu care se confruntă.

Persoanele supraponderale sau obeze manifestă riscuri crescute pentru leşin, în caz de temperaturi foarte ridicate

Stratul de grăsime îngreunează foarte mult capacitatea corpului de a disipa căldura sau chiar capacitatea unei persoane de a se muta din zona lovită de razele arzătoare ale soarelui într-un loc ferit, umbros şi răcoros. Dacă mai adăugăm la acestea şi deshidratarea severă provocată de diabetul care, de foarte multe ori, este o condiţie de sănătate asociată obezităţii, rezultatele pot fi unele devastatoare.

Cadrele de sănătate adaugă, de regulă, obezitatea ca factor major de risc pentru afecţiunile de sănătate provocate de căldura prea mare. Însă, pe de altă parte, de regulă, medicii se concentrează mai mult pe evidenţierea pericolelor la care sunt expuşi copiii, persoanele cu vârste înaintate sau cele izolate din punct de vedere social. Potrivit oficialilor, acestea sunt persoanele care manifestă riscurile cele mai mari de accident vascular cerebral provocat de căldură.

Pe de altă parte, epuizarea non-fatală provocată de căldură este cea care afectează, de regulă, mai mult persoanele supraponderale sau cele care suferă de obezitate.

Circulaţia sângelui

Grăsimea este un izolator natural care menţine în interiorul corpului căldura. Acest lucru este benefic pe perioada iernii, însă, în sezonul estival, este de-a dreptul o povară.

Trupul uman are capacitatea de a-şi regla singur temperatura prin intermediul circulaţiei sanguine. Astfel, căldura va fi disipată prin piele. Inima unei persoane supraponderale are nevoie să depună un efort mult mai mare pentru a pompa sângele într-o zi călduroasă de vară.

Când o persoană stă în picioare, cel mai dificil este ca sângele să ajungă la creierul acesteia. Astfel de circulaţie inadecvată a sângelui în corp poate conduce foarte uşor la leşin, conform experţilor.

Transpiraţia

Trupul uman se răcoreşte, de asemenea, prin intermdiul transpiraţiei. O persoană care suferă de obezitate şi care nu poate disipa într-un mod optim căldura corporală prin intermediul circulaţiei sanguine va transpira mai mult. Transpiraţia excesivă va conduce la pierderi mai mari de lichide din organism, devenind rapid deshidratată.

Riscul de deces provocat de căldură creşte, conform părerilor experţilor, odată cu gradul de suprapondere a unei persoane. Oamenii de ştiinţă nu au determinat încă ce nivel este cu exactitate acela care determină pericolul cel mai mare pentru persoana în cauză.

În fiecare an, sunt raportate o mulţime de decese în urma valurilor mari de cădură. Cele mai multe cauze ale acestora au fost constituite de afecţiunile cardiovasculare şi de diabet.

Persoanele supraponderale şi obeze suferă în număr mai mare de afecţiuni cardiovasculare. Aşadar, acestora li se recomandă o grijă sporită pe perioada verii când valurile de căldură lovesc cel mai puternic.

Etichete

Contact

    Important

    *Informațiile prezentate pe pagină au caracter orientativ. Rezultatele intervențiilor variază de la o persoană la alta în funcție de sex, vârstă, condiția fizică etc. Veți primi o explicație detaliată, personalizată, privind beneficiile și riscurile intervenției în urma consultației cu Dr. Marius Fodor.