Stresul şi kilogramele în plus

Specialiştii au descoperit faptul că o genă care se activează în urma stresului pare a fi vinovată pentru pofta de mâncăruri grase şi dulciuri, aşadar, de creşterea în greutate. Această genă a fost asociată, de asemenea, şi cu apariţia diabetului de tip 2. Cercetătorii speră ca studiul acestei gene să conducă la descoperirea unor noi tratamente pentru diabet şi excesul de kilograme.

În cadrul Universităţii din Dundee, Scoţia, dr. Alon Chen a condus un studiu efectuat pe şoarecii de laborator, descoperind, astfel, motivul pentru care oamenii tind să apeleze, în situaţii de stres, la mâncare. Pe parcursul perioadelor stresante, gena produce o proteină (Ucn3) care creşte pofta de mâncare, influenţând, totodată, modul în care organismul utilizează insulina şi senzaţia de saţietate.

Studiul a mai demonstrat că şoarecii de laborator care prezentau un nivel ridicat de proteina Ucn3 au înregistrat şi simptome asociate diabetului, proteina dovedindu-se responsabilă şi de declanşarea poftei de alimente grase şi dulciuri.

Un alt studiu condus de Profesorul Jan Kiecolt-Glaser, la Universitatea din Ohio, a demonstrat că, după o zi stresantă, în care se instalează pofta de alimente bogate în grăsimi, consumul acestora poate încetini metabolismul femeilor, aşadar, conducând la acumularea kilogramelor în plus. Femeile care au avut parte de evenimente stresante, au ars un număr cu mult mai mare de calorii decât cele care nu au avut astfel de experienţe, după cum demonstrează acest studiu. Diferenţa a constat în circa 5-6 kilograme acumulate de-a lungul unui an, atrăgând atenţia în ceea ce priveşte consumul de alimente grase în perioadele stresante.
La femeile supuse stresului, s-a descoperit, de asemenea, un nivel crescut al insulinei, fapt care contribuie la depozitarea grăsimilor. Concluzia cercetătorilor a fost aceea că, per ansamblu, stresul poate conduce la acumularea kilogramelor în plus.

Este deja un fapt cunoscut acela că, atunci când suntem supuşi unor factori de stres, este foarte probabil să consumăm alimente nepotrivite, iar studiile au arătat că un consum regulat al acestora poate conduce la acumularea kilogramelor, din cauza faptului că organismul nostru va arde mai puţine calorii după o masă bogată în grăsimi.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 58 de femei de vârstă mijlocie, cărora, după o zi stresantă sau, în alte cazuri, lipsită de evenimente cauzatoare de stres,  li s-a oferit o masă conţnând 930 de calorii şi 60 de grame de grăsimi. Femeile care au trăit evenimente stresante au ars cu 104 mai puţine calorii în următoarele 7 ore imediat după consumul alimentelor decât acelea care nu au fost supuse unor astfel de evenimente.

Evenimentele stresante raportate de femeile din eşantionul utilizat de specialişti includ neînţelegeri cu colegii de muncă, soţii acestora sau prieteni, probleme cu copiii sau presiunile de la locul de muncă. Din cele 58 de femei, doar 6 au afirmat că sunt lipsite de orice sentiment de stres. Alimentele oferite în vedere efectuării testelor au constat în ouă, cârnăciori din carne de curcan, sosuri şi biscuiţi – echivalentul în calorii şi grăsimi al unui hamburger şi cartofi pai.

Profesorul Kielcolt-Glaser a afirmat că o astfel de masă nici nu reprezintă o cantitate prea mare de grăsimi, comparativ cu ce alimente ne alegem, mulţi dintre noi, când suntem pe fugă şi stresaţi.
O descoperire surprinzătoare a mai fost aceea că mesele care conţin grăsimi saturate, iar altele, ulei de floarea soarelui se comportă exact în aceeaşi manieră, generând rezultate similare. Înainte de această constatare, cercetătorii au presupus faptul că grăsimile saturate vor avea un impact mult mai aspru asupra metabolismului femeilor, însă rezultatele au demonstrat contrariul, şi anume că ambele tipuri de alimente cu conţinut ridicat de grăsimi au avut aceleaşi rezultate privind felul în care stresul afectează metabolismul, încetinindu-l.

Etichete

Contact

    Important

    *Informațiile prezentate pe pagină au caracter orientativ. Rezultatele intervențiilor variază de la o persoană la alta în funcție de sex, vârstă, condiția fizică etc. Veți primi o explicație detaliată, personalizată, privind beneficiile și riscurile intervenției în urma consultației cu Dr. Marius Fodor.