Orice femeie ştie că sarcina este o perioadă emoționantă, însă, pe de altă parte, hormonii care fluctuează și schimbarile diverse care au loc la nivelul corpului pot provoca stări de disconfort. Una dintre cele mai comune probleme sunt varicele care pot apărea în timpul sarcinii sau cel puțin devin mai pronunțate în această perioadă.
Articole despre: tratamentul-hemoroizilor
Carantinarea din cauza noului coronavirus a adus o mulţime de provocări pentru întreaga lume şi se pare că aceasta poate cauza o creştere a riscului pentru a dezvolta tromboză venoasă profundă.
Experţii din Marea Britanie au afirmat faptul că, la debutul carantinării persoanelor, a fost îngrijorător faptul că există o creştere a cazurilor de TVP din cauza faptului că multe persoane cu probleme de circulaţie au stat acasă perioade de timp îndelungate şi au fost mai inactive.
Experţii în chirurgie vasculară din SUA tocmai au raportat impactul asupra sănătăţii pe care carantina l-a avut, în special pentru persoanele vârstnice. Societatea pentru chirurgie vasculară (SVS) a discutat cu chirurgii şi a dezvăluit concluziile în urma discuţiilor, dar şi unele soluţii pentru pacienţii cu boli vasculare.
Lipsa de activitate trebuie înlocuită cu exerciţii fizice şi mişcare în aer liber
Lipsa de activitate a fost o problemă majoră pe perioada carantinei, mai ales pentru persoanele vârstnice şi pacienţii care au varice asociate cu umflături cronice la nivelul picioarelor.
Persoanele care suferă de varice ştiu foarte bine că perioada verii va agrava stările dureroase la nivelul picioarelor. Iată câteva motive pentru care acest lucru se întâmplă, şi de asemenea, soluţii imediate dar şi de lungă durată pentru această problemă.
Există mai multe motive pentru care apare durerea la nivelul varicelor pe perioada verii când vremea este călduroasă. Unul dintre aceste motive este acela că temperaturile crescute vor avea drept efect vasodilataţia – aceasta înseamnă că vasele de sânge cresc şi, prin ele, va circula mai mult sânge, intensificând durerea şi presiunea de la nivelul picioarelor.
Restricţiile provocate de pandemia de coronavirus au început, încet, încet să fie ridicate, iar vara se află tot mai aproape. Acestea nu pot însemna decât un singur lucru: vacanţa! Pe de altă parte, pacienţii care suferă de varice au nevoie să ştie dacă şi în ce măsură sunt afectaţi de căldură şi de expunerea la soare.
Probabil aţi auzit deja că anul acesta vom avea parte de cea mai călduroasă vară din istorie. Este important să aflăm în ce măsură acest lucru poate afecta persoanele care suferă de varice.
Deseori, se observă o creştere a varicelor atunci când vremea începe să se încălzească. De ce se întâmplă acest lucru?
Prolapsul hemoroidal reprezintă alunecarea hemoroidului intern prin anus, în exterior, şi este una dintre cele mai neplăcute complicaţii ale bolii hemoroidale. Iată tot ce trebuie să ştii despre aceasta:
Simptomatologie
Prolapsul hemoroidal se manifestă diferit, pentru fiecare stadiu al afecţiunii:
Tromboza hemoroidală desemnează formarea unui cheag de sânge în interiorul unei vene hemoroidale care va trebui evacuat, prin intermediul unei rectoragii, în cazul în care nu se va retrage spontan.
Ce este tromboza hemoroidală?
Afecţiunea reprezintă o tumefiere foarte dureroasă, apărută spontan sau în urma constipaţiei şi conţine sânge închegat.
Condiţia descrie acutizarea hemoroizilor cronici, hemoroizii acuţi reprezentând strangularea/trombozarea nodulilor hemoroidali. Boala hemoroidală acută se manifestă prin dureri în regiunea anală şi a perineului, prin întărirea şi mărirea hemoroizilor şi prin apariţia unei senzaţii acute de corp străin, de asemenea, prin creşterea temperaturii.
Cea mai frecventă complicaţie a hemoroizilor, în lipsa unui tratament, este sângerarea acestora. Iată ce trebuie să ştii despre această condiţie de sănătate:
Iată care sunt principalii factori de risc ai hemoroizilor, aceste vene din partea inferioară a rectului şi a anusului ce îşi măresc volumul din cauza presiunii prea mari exercitate asupra lor: