chirurgia vasculara

Posibile complicaţii ale hemoroizilor (1): Sângerarea hemoroidală

sangerare hemoroidala illustratie

Cea mai frecventă complicaţie a hemoroizilor, în lipsa unui tratament, este sângerarea acestora. Iată ce trebuie să ştii despre această condiţie de sănătate:

Sângerarea hemoroidală este cauzată de lezarea unor vase sanguine superficiale, în timpul defecaţiei, mai ales în cazul constipaţiei, şi se manifestă prin eliminarea sângelui prin anus, condiţie cunoscută şi sub denumirea de rectoragie. Sângele este de culoare roşie, proaspăr şi în cantităţi reduse, iar pentru orice astfel de sângerare, este necesară prezentarea la medicul de specialitate. Semnele de alarmă, adică cele care indică o urgenţă medicală includ: orice modificare a caracterului unui astfel de sângerări sau asocierea cu aceasta a diverselor manifestări clinice cum ar fi: scăderea în greutate, lipsa poftei de mâncare sau dureri abdominale semnificative.

Ce este arteriopatia periferică ? Investigaţii, cauze şi simptome ale bolii

Arteriopatia se datorează formării de plăci de grăsime la nivelul pereţilor arterelor şi îngreunează trecerea sângelui spre zonele periferice ale corpului. Rezultatul arteriopatiei periferice este deteriorarea sănătăţii picioarelor. Află informaţiile esenţiale privind cauzele, simptomele şi investigaţiile necesare pentru depistarea acestei boli periculoase.

Subscribe to chirurgia vasculara