complicatii hemoroizi

Posibile complicaţii ale hemoroizilor (3): Prolapsul hemoroidal

prolaps hemoroidal tratament

Prolapsul hemoroidal reprezintă alunecarea hemoroidului intern prin anus, în exterior, şi este una dintre cele mai neplăcute complicaţii ale bolii hemoroidale. Iată tot ce trebuie să ştii despre aceasta:

Simptomatologie

Prolapsul hemoroidal se manifestă diferit, pentru fiecare stadiu al afecţiunii:

  • Hemoroizii de gradul II se pot retrage în absenţa vreunei intervenţii.
  • Hemoroizii de gradul III se pot împinge în anus.
  • Hemoroizii de gradul IV rămân în exterior, fără a putea fi introduşi în anus.
  • Există şi cazurile extreme, când hemoroizii de gradul IV prolapsaţi vor deveni strangulaţi sau trombozaţi.

Simptomatologia prolapsului mai poate include şi senzaţia de arsură sau mâncărime, sângerare, dureri puternice, toate acestea fiind cauzate de masa de ţesut inflamat care este externalizată.

Alte simptome presupun sânge de culoare roşie în scaun sau pe hârtia igienică, iar alteori incapacitatea de finalizare a mişcărilor intestinale.

Cauzele prolapsului hemoroidal

Cauzele afecţiunii implică încordarea din timpul tranzitului (provocată de diaree sau de constipaţie), sarcina, obezitatea, hipertensiunea arterială sau fumatul.

Încordarea din timpul eliminării scaunului cauzează tensionarea pereţilor anusului şi slabeşte ţesutul rectal, favorizând ruperea hemoroizilor.

Posibile complicaţii ale hemoroizilor (2): Tromboza hemoroidală

tromboya hemoroidala tratament hemoroizi

Tromboza hemoroidală desemnează formarea unui cheag de sânge în interiorul unei vene hemoroidale care va trebui evacuat, prin intermediul unei rectoragii, în cazul în care nu se va retrage spontan.

Ce este tromboza hemoroidală?

Afecţiunea reprezintă o tumefiere foarte dureroasă, apărută spontan sau în urma constipaţiei şi conţine sânge închegat.

Condiţia descrie acutizarea hemoroizilor cronici, hemoroizii acuţi reprezentând strangularea/trombozarea nodulilor hemoroidali. Boala hemoroidală acută se manifestă prin dureri în regiunea anală şi a perineului, prin întărirea şi mărirea hemoroizilor şi prin apariţia unei senzaţii acute de corp străin, de asemenea, prin creşterea temperaturii.

Stadiile manifestării bolii hemoroidale acute

Tromboza lipsită de un proces inflamator

Nodulii hemoroidali externi au dimensiuni destul de reduse, o consistenţă elastică, iar, la atingere, durerea este una moderată. Simptomatologia care însoţeşte tromboza fără proces de inflamaţie mai include senzaţii de mâncărime şi arsuri care devin mai intense la defecaţie. În regiunea din jurul orificiului anal, se mai poate observa roşeaţă şi edem.

Posibile complicaţii ale hemoroizilor (1): Sângerarea hemoroidală

sangerare hemoroidala illustratie

Cea mai frecventă complicaţie a hemoroizilor, în lipsa unui tratament, este sângerarea acestora. Iată ce trebuie să ştii despre această condiţie de sănătate:

Sângerarea hemoroidală este cauzată de lezarea unor vase sanguine superficiale, în timpul defecaţiei, mai ales în cazul constipaţiei, şi se manifestă prin eliminarea sângelui prin anus, condiţie cunoscută şi sub denumirea de rectoragie. Sângele este de culoare roşie, proaspăr şi în cantităţi reduse, iar pentru orice astfel de sângerare, este necesară prezentarea la medicul de specialitate. Semnele de alarmă, adică cele care indică o urgenţă medicală includ: orice modificare a caracterului unui astfel de sângerări sau asocierea cu aceasta a diverselor manifestări clinice cum ar fi: scăderea în greutate, lipsa poftei de mâncare sau dureri abdominale semnificative.

Subscribe to complicatii hemoroizi