obezitate

Mituri fără bază ştiinţifică despre obezitate

mituri obezitate

Lipsa micului dejun conduce la ȋngrăşare. Alăptatul are capacitatea de a proteja copilul ȋmpotriva obezităţii. Scăderea treptată ȋn greutate va ajuta persoana ȋn cauză să ţină departe excesul de kilograme pentru o durată mai mare de timp. Toate acestea şi multe altele reprezintă afirmaţii pe care persoanele care doresc să slăbească le-au auzit de nenumărate ori sau chiar şi-au propus să le verifice. Dar o lucrare ştiinţifică recentă demonstrează faptul că acestea reprezintă doar nişte idei preconcepute din cauză că nu rezistă unor cercetări ştiinţifice amănunţite.

Lucrarea, purtând denumirea Myths, Presumptions and Facts About Obesity, a apărut in ediţia online a revistei New England Journal of Medicine ȋn luna februarie a anului 2013. Aceasta verifică sursele care stau la baza cercetărilor şi a liniilor care dictează multitudinea de politici naţionale ȋn ceea ce priveşte sănătatea. Lucrarea dezbate concluziile unor studii recente, iar cercetătorii au demascat o paletă destul de vastă de mituri şi idei preconcepute ȋn legătură cu pierderea kilogramelor ȋn exces şi cu obezitatea.

Mituri şi realităţi despre metabolism

Iată adevărul ȋn ceea ce priveşte câteva nelămuriri ȋn legătură cu metabolismul şi ȋngrăşarea:

Persoanele cu un număr mai redus de kilograme au un metabolism mai rapid.

De regulă, chiar opusul acestei afirmaţii este adevărat, adică, cu cât o persoană are mai multe kilograme, cu atât mai multe calorii trebuie să ardă pentru a-şi menţine organismul ȋn funcţiune. Există, ȋnsă, şi excepţii: de pildă, mutaţii ale genei care reduce capacitatea celulelor de metabolizare a glucozei şi a acizilor graşi pentru a furniza energie (KRS2) se ȋntâlnesc de două ori mai des la persoanele care suferă de obezitate decât la cele care au mai puţine kilograme. Cu toate acestea, mutaţiile de o astfel de natură sunt destul de rare.

Îngrăşarea la o vârstă medie este inevitabilă.

Relaţiile complexe dintre obezitate şi boala artrozică

Există o asociere pozitivă stabilită ȋntre obezitate sau supraponderabilitate şi boala artrozică. Iată mai multe despre felul ȋn care obezitatea poate cauza probleme la nivelul articulaţiilor:

Conform unor teorii şi studii, dereglarea homeostaziei reprezintă unul dintre mecanismele care produc artroza. Boala artrozică este considerată a ȋnsuma un grup de afecţiuni care deţine ca principală caracteristică dezechilibrul proceselor de degradare şi sinteză la nivelul cartilajului articular şi al osului subcondral. Aceste dezechilibre determină distrugerea cartilajului articular şi modificări la nivelul osului subcondral, acestea reprezentând caracteristicile bolii artrozice.

Obezitatea şi sindromul metabolic sau rezistenţa la insulină

Sindromul metabolic reprezintă o consecinţă a unui stil de viaţă nesănătos, o dereglare la nivel metabolic ce este cauzată de depunerea periviscerală a ţesutului adipos, adică de obezitatea abdominală. Dereglarea creează rezistenţă la insulină. Iată ce trebuie să ştii despre toate acestea:

Rezistenţa la insulină reprezintă principalul mediator în cadrul sindromului metabolic. Nemaiputând să fie metabolizată, glucoza se va acumula în muşchi, ficat şi în grăsime, iar acest fapt va avea consecinţe extrem de nefaste precum bolile cardiovasculare, ficatul steatozic sau diabetul zaharat.

Factorii de risc metabolic care caracterizează sindromul metabolic includ urmatoarele:

Relaţia de interdependenţă dintre obezitate şi depresie

Persoanele care suferă de obezitate prezintă un risc foarte crescut de a fi afectate, totodată, de depresie, iar cele care sunt afectate de depresie, manifestă un risc mai mare de a deveni obeze. Cercetările în domeniu au demonstrat faptul că între cele două afecţiuni există o puternică legătură de reciprocitate.

 

Deşi este evident faptul că nu toate persoanele afectate de obezitate se vor îmbolnăvi de depresie şi, pe de altă parte, nu toţi indivizii depresivi vor ajunge să fie afectaţi de obezitate, relaţia dintre cele doua afecţiuni a devenit una incontestabila, după cum au demonstrat studiile şi cercetările recente.

Stresul şi kilogramele în plus

Specialiştii au descoperit faptul că o genă care se activează în urma stresului pare a fi vinovată pentru pofta de mâncăruri grase şi dulciuri, aşadar, de creşterea în greutate. Această genă a fost asociată, de asemenea, şi cu apariţia diabetului de tip 2. Cercetătorii speră ca studiul acestei gene să conducă la descoperirea unor noi tratamente pentru diabet şi excesul de kilograme.

În cadrul Universităţii din Dundee, Scoţia, dr. Alon Chen a condus un studiu efectuat pe şoarecii de laborator, descoperind, astfel, motivul pentru care oamenii tind să apeleze, în situaţii de stres, la mâncare. Pe parcursul perioadelor stresante, gena produce o proteină (Ucn3) care creşte pofta de mâncare, influenţând, totodată, modul în care organismul utilizează insulina şi senzaţia de saţietate.

Subscribe to obezitate