obezitate morbida

Chirurgia bariatricǎ este insuficient folositǎ ȋn prevenția obezitǎți morbide

Chirurgia bariatricǎ insuficient folositǎ ȋn prevenția obezitǎți morbide illustratie

Chirurgia bariatrică are ca scop ajutarea acelor persoane care au un exces excesiv de greutate. Operația poate ajuta astfel de persoane să piardă excesul ponderal și să-și recapete sănătatea. Din pǎcate ȋnsǎ, din mai multe motive, nu se apeleazǎ suficient la astfel de intervenții care, ȋntr-un final, ar putea salva viața persoanelor afectate de obezitate.

Existǎ mai multe intervenții care fac parte din chirurgia bariatricǎ, iar scopul acestora este unul comun: eliminarea obezitǎții și prevenția apariției obezitǎții morbide/severe care este amenințǎtoare de viațǎ.

Una dintre modelitǎțile ȋn care este efectuatǎ chirurgia bariatricǎ implicǎ faptul cǎ medicii îndepărtează o parte a stomacului, astfel încât pacientul este obligat să mănânce mai puține alimente și va pierde exces ponderal.

Chirurgia bariatricǎ poate preveni obezitatea morbidǎ

Intervențiile bariatrice sunt intervenții foartte complicate și complexe, dar care pot schimba viața celor afectați. Cu toate acestea, unii medici cred că ar trebui ca astfel de intervenții să fie făcute mai des, înainte ca pacienții să sufere de obezitate morbidǎ/severǎ.

Existǎ o mulțime de probleme de sǎnǎtate care vin odatǎ cu obezitatea, afecțiuni care ating inima, creierul, practic, toate organele corpului. Pacientul devine poziționat ȋn pericol de moarte dacǎ nu ia mǎsuri ȋmpotriva acestei afecțiuni.

Grăsimea ucide: 8 moduri prin care excesul de greutate poate provoca decesul

exces greutate obezitate morbida

Excesul de grăsime din organism nu reprezintă numai o problemă estetică, fiindcă persoanele supraponderale sau obeze manifestă riscuri ridicate de deces din cauza afecţiunilor asociate. Iată care sunt modalităţile prin care grăsimea poate scurta semnificativ durata vieţii:

Greutatea optimă a organismului

Din păcate, foarte multe persoane ignoră pericolele produse de acumularea kilogramelor ȋn plus, chiar dacă este vorba doar de câteva care se depun anual, ȋn mod special, dacă acestea sunt şi greu sesizabile cu ochiul liber. Grăsimea ȋn exces are, de regulă, un ritm constant de acumulare, de-a lungul vremii, un ritm ȋn creştere, ȋn cazul ȋn care nu se iau măsurile necesare pentru menţinerea greutăţii corporale normale.

Cele două modalităţi de verificare a stadiului greutăţii organismului sunt reprezentate de calcului indexului de masă corporală (IMC) şi de măsurarea dimensiunii taliei.

Indexul de masă corporală este rezultatul evaluării raportului dintre greutatea unei persoane şi ȋnălţimea acesteia, oferind un indice cu o puternică relevanţă pentru categoria de greutate din care persoana respectivă face parte.

Diabetul zaharat de tip 2, cea mai frecventă boală asociată cu obezitatea

aparat masurare zahar in sange diabet

Unul dintre principalele argumente în susţinerea legăturii dintre obezitate şi diabetul zaharat de tip 2 este reprezentat de către datele epidemiologice. Astfel, la nivel mondial, evoluează o epidemie de diabet zaharat, în paralel cu cea a obezităţii. Datele actuale evidenţiază faptul că, şi în ţara noastră, numărul persoanelor care suferă de obezitate şi diabet zaharat de tip 2 este într-o creştere continuă şi alarmantă.

Aproape 2 din 10 tineri români cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani sunt supraponderali, iar obezitatea nu mai este, în ziua de azi, o afecţiune specifică doar vârstnicilor. Această situaţie se datorează unor factori medicali, sociali, alimentari, emoţionali sau ereditari. Medicii recomandă o dietă echilibrată şi exerciţii fizice ca metode de prevenţie, cele mai bune antidoturi împotriva obezităţii. Pentru cei care au atins deja pragul obezităţii, este mult prea târziu pentru prevenţie şi nu este deloc de mirare faptul că maladia obezităţii, epidemia de supraponderabilitate, reprezintă, în lumea modernă, unul dintre principalii factori răspunzători de scăderea calităţii vieţii şi a speranţei de viaţă.

Dincolo de mit: Idei preconcepute despre obezitate

 

Obezitatea reprezintă una dintre cele mai grave şi actuale probleme de sănătate cu care se confruntă lumea contemporană. În prezent, miturile cu privire la tratamentul sau la cauzele obezităţii sunt foarte răspândite, iar prejudecăţile persistă, deşi majoritatea aspectelor neclare ale acestei probleme au fost elucidate de către ştiinţa medicală.

 

 

 

Consecințele obezității

Viața încărcată și agitată pe care o avem cu toții ne determină să recurgem la opțiuni nu tocmai sănătoase. Din cauza faptului că timpul pare a nu ne fi niciodată suficient pentru tot ceea ce ne-am propus să facem în ziua respectivă, preferăm tertipurile care, cel puțin, ne dau falsa impresie că am economisi câteva minute prețioase din timpul nostru.

Ce stil de viață ne caracterizează?

Astfel, pretindem că nu avem o posibilitate efectivă, reală, de a lua masa în liniște, în tihnă. Așa ne trezim mereu pe fugă, cu câte un produs de tip fast-food în mână, în goana noastră nebunească de la o întrevedere la alta. Evident, aceast fel de mâncare, cel mai adesea, include și câte o sticlă de băuturi carbogazoase, care completează astfel meniul total nesănătos.

Inelul gastric - metoda eficientă de tratare a obezității

După ce am încercat numeroase diete și regimuri alimentare în maratonoul nostru kilometric contra kilogramelor în plus, ne-am decis că e cazul să facem ceva pentru ca toată masa asta de țesut adipos să intre în recesiune, înainte de a ne determina pe noi să ne adaptăm lentorii condițiilor de trai impuse de kilogramele apăsătoare.
Deși încăpățânarea ne-a fost redirecționată spre o manieră constructivă a distrugerii celulelor grase, nimic nu a părut până în prezent a da rezultate. În pofida acestei realități sumbre, o rază de speranță și-a făcut totuși loc în viața noastră: inelul gastric, metoda eficientă de tratare a obezității.

Cauzele obezitatii

Exista mai multi factori care influenteaza evolutia obezitatii precum stresul, alimentatia nesanatoasa (de tip fast-food), lipsa miscarii etc. Exista si un factor genetic, practic se transmite populatia de celule adipoase, acestea nu transmit pofta de mancare sau obiceiurile alimentare.  Exista o serie de pacienti proventiti familii in care obiceiurile alimentare erau nesanatoase si astfel si copilul insuseste aceste insusiri si din aceasta cauza apar cazuri de obezitate "mostenite".
Kilogramele se pun si cu inaintarea in varsta din cauza ca organismul cum se imbatraneste, metabolismul se incetineste, dar poate fi cumpensat cu alimentatie adevcata si miscare. Din pacate informatia medicala ajunge tarziu la pacienti sau daca ajunge uneori este alterata. Pacienti  ar trebuii sa primeasca, de la medicul de familie, informatii, diferite brosuri privind anumite posibilitati de prevenire a unor boli.
 Obezitatea este aproximativ pe locul 5 in problemelel generate, pe langa problemele digestive, interne si de inima, de acea ar trebuii sa fie bine cunoscuta de catre pacienti preventia obezitatii sau daca cumva acesta apare, sa stie cui sa se adreseze, chirurgului specialist in chirurgia obezitatii laparoscopice si de asemenea sa poata sa fie tratat adecvat.

 

 

 

Obezitatea

Obezitatea este o boala, si asa si trebuie considerata, in ciuda faptului ca din unele nomenclatoare aceasta lipseste, nu este recunoscut in special din motivele faptului ca costurile unei interventii chirurgicale prin metode moderne sunt mari, dar beneficiile sunt maxime. De acea este importanta ca orice metoda modera de tratament a unei probleme, sa fie puse in practica si sa fie acceptata de cine trebuie, in special de casele de asigurari.

 

Obezitatea afecteaza si alte organe in sens negativ, afectiuni ale inimii, tulburari de ritm, diabet,depressie care per an global reduc lungimea vietii, si din pacate in ultimul timp din ce in ce mai multi pacienti tineri se prezinta cu obezitate la doctori, obezitate morbida care pe termen lung produce efecte nedorite.

Cauza principala a obezitatii este alimentatia nesanatoasa bazata pe fast-food si dulciuri multe. Omul se naste cu un numar de celule grasoase, cele care sunt responsabile de grasimea din organism, acestea inca se divid in cursul cresterii. Dar daca hranim in continuu si crestem rata de diviziune a lor atunci ca si adult ne putem astepta sa atingem o greutate insemnata incat obezitatea morbida sa fie o regula.

Subscribe to obezitate morbida