obezitatea infantila

Copiii singuri la pǎrinți manifestǎ riscuri mai mari de a deveni obezi

 riscuri copiii singuri la pǎrinți/monoparentali

Un studiu recent a evidențiat faptul cǎ acei copii singuri la pǎrinți, comparativ cu cei care mai au frați sau surori, manifestǎ riscuri mai crescute de-a suferi de obezitate.

Studiul a fost publicat luna aceasta și analizeazǎ alimentația copiilor singuri la pǎrinți comparativ cu cea a celor care mai au frați și surori.

Studiul a analizat obiceiurile alimentare și greutatea corporală a copiilor singuri la pǎrinți și a descoperit că au obiceiuri alimentare mai puțin sănătoase și fac alegeri de băuturi mai slabe calitativ decât familiile cu mai mulți copii, potrivit unui raport CNN.

Studiul reprezintǎ un punct de pornire

Deși a fost raportat faptul cǎ dimensiunea eșantionului studiat a fost destul mică și studiul nu a putut stabili cauza și efectul exacte ale problemei, totuși studiul „ridică un punct inetersant de vedere pe care trebuie să îl înțelegem mai bine,” potrivit afirmațiilor medicului pediatru, Natalie Muth, care conduce Secția Academiei Americane de Pediatrie pentru obezitate

Trei factori care prezic riscul unui copil de-a dezvolta obezitate pȃnǎ la vȃrsta adolescenței

factori copii pentru obezitate

Potrivit ultimelor cercetǎri, existǎ trei factori simpli pot prezice dacă un copil este susceptibil să fie supraponderal sau obez până la adolescență: indicele de masă corporală al copilului (IMC), IMC-ul mamei și nivelul de educație a mamei.

Studiul pe care l-am menționat mai sus a fost publicat în Jurnalul Internațional al Obezității și a descoperit faptul că acești trei factori au prezis dacă copiii analizați au dezvoltat probleme de greutate sau dacǎ le-au rezolvat până la vârsta de 14-15 ani. Mai este important de menționat faptul cǎ rezultatele studiului au o precizie de aproximativ 70%.

Aceastǎ analizǎ a subliniat faptul cǎ unul din patru adolescenți australieni este supraponderal sau obez. Acest lucru înseamnă că este probabil să devinǎ obezi la vârsta adultă, fapt care le pune în pericol sǎnǎtatea cu un risc mai mare pentru a dezvolta boli de inimă, diabet, Alzheimer și cancer.

Analizarea tuturor celor trei factori menționați mai sus ar putea sprijini medicii ȋn procesul important de direcționare a diverselor metode de prevenție și tratament cǎtre copiii cu un risc mai crescut de-a dezvolta obezitate mai tȃrziu ȋn viațǎ. 

Chirurgia bariatricǎ este un tratament sigur și eficace pentru adolescenții care suferǎ de obezitate

Chirurgia bariatricǎ la adulți și tineri

De multe ori, medicii pediatrii sunt destul de retincenți ȋn a recomanda o intervenție chirurgicalǎ bariatricǎ pentru adolescenții care suferǎ de obezitate. Pe de altǎ parte, un studiu recent a concluzionat cǎ astfel de intervenții pe care le implicǎ chirurgia bariatricǎ reprezintǎ tratamente sigure și justificate pentru adolescenții care sunt diagnosticați cu obezitate persistentǎ și obezitate morbidǎ. Aceștia vor putea sǎ ȋși menținǎ un stil de viațǎ sǎnǎtos, cu voințǎ și ȋndumarea potrivitǎ, dupǎ intervenție.

Cercetǎtorii din SUA au analizat mai multe studii din Jurnalul de pediatrie privind chirurgia bariatricǎ la adolescenți și adulți.

Dacǎ privim obezitatea ca o boalǎ care poate atrage dupǎ sine diverse alte probleme majore de sǎnǎtate care pot conduce chiar la cedarea organelor și la deces ȋn cazul adolescenților, ar trebui sǎ ne ȋntrebǎm dacǎ sistemul medical depune destule eforturi pentru a gestiona problema stringentǎ a obezitǎții, potrivit autorului principal al studiului, Ahmed Khattab, medic pediatru endocrinolog.

Pǎrerea acestuia este cǎ dovezile obective demonstreazǎ faptul cǎ, ȋn condiții și circumstanțe corecte și pentru pacienți care sunt potriviți pentru aceastǎ abordare, chirurgia bariatricǎ este un tratament potrivit, sigur și eficient pentru tinerii care suferǎ de obezitate.

Obezitatea poate provoca pubertate timpurie ȋn cazul bǎieților

Fetele nu sunt singurele ȋn cazul cǎrora pubertatea debuteazǎ mai devreme ȋn cazul ȋn care suferǎ de obezitate. De asemenea, bǎieții care sunt afectați de obezitate vor intra ȋn pubertate mai devreme decȃt este normal, potrivit unui studiu prezentat ȋn martie, ȋn cadrul ENDO 2019, Reuniunea Anuală a Societății Endocrinologice din New Orleans.

Au fost analizați 527 de bǎieți din Chile care aveau vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani și s-a descoperit cǎ atât obezitatea corporală totală, cât și obezitatea centrală sau excesul de grăsime din abdomen au fost asociate cu riscuri mai mari de a debuta pubertatea înainte de vârsta de 9 ani, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Chile.

Odatǎ cu creșterea ratei obezitǎții infantile la nivel global, a existat o avansare a vȃrstei la care fetele ating pubertatea, a explicat cercetǎtorul principal al studiului, Maria Veronica Mericq, profesor la Universitatea mai sus menționatǎ.

Cu toate acestea, ȋn cazul bǎieților dovezile au fost unele mai controversate.

Obezitatea infantilă poate fi combatută doar prin abordări multiple, nu are o singură soluţie

De zeci de ani, medicii pediatrii au încercat din răsputeri să diminueze rata de obezitate infantilă. Ce paşi practici şi concreţi ar trebui urmăriţi de către experţi pentru a ajuta preşcolarii să elimine excesul de greutate, să prevină bolile şi să le ofere o viaţă de calitate cu o durată mai îndelungată? La aceste întrebări a cautat Shari Barkin răspunsuri.

Barkin este medic la Universitatea Vanderbilt şi a colectat datele a 610 copii cu vârstele cuprinse între 3 şi 5 ani. Mai mult de jumătate proveneau din familii cu venituri mici.

Studiul său a fost publicat în jurnalul prestigious JAMA Pediatrics şi a evidenţiat schimbări majore în IMC-ul copiilor cu până la 17.8 unităţi în urma unor acţiuni pe care aceasta le-a luat pentru copii. Acestea includeau activităţi diverse şi altele.

Barkin a afirmat că experţii nu se pot concentra pe un singur copil pe rând, ci este nevoie să se concentreze pe comunităţi întregi pentru a rezolva astfel de probleme.

Studiul său a fost finanţat de Insitutul Naţional de Sănătate şi subliniază cât de complicată este întreaga problemă cu obezitatea infantilă. Aceasta este şi un factor declanşator al unor alte probleme de sănătate precum diabetul, cancerul şi boli ale inimii.

Filmele pentru copii promovează dietele nesănătoase şi stimgatizează obezitatea şi supraponderea

Filme copii dietele nesănătoase stimgatizează obezitatea şi supraponderea

Deşi filmele pentru copii par uneori extrem de inocente în ochii adulţilor, noi studii au investigat dacă acestea promovează atitudini pozitive vizavi de alimentaţia sănătoasă şi tema obezităţii. Din păcate, se pare că se întâmplă exact inversul.

Obezitatea în rândul copiilor este o problemă din ce în ce mai stringentă. Studiile recente au dezvăluit faptul că 32% dintre tinerii de 19 ani sunt supraponderali şi 17% suferă de obezitate. Unele cercetări au estimat că până în anul 2025, în jur de 268 de miliarde de copii cu vârste între 5 şi 17 ani vor fi supraponderali în întreaga lume, iar acest fapt este o problemă majoră de sănătate.

Ȋn SUA, există multe cauze majore pentru care copiii acumulează exces de greutate. Acestea includ comportamentul părinţilor faţă de copii, reclamele, şi faptul că în ziua de azi sedentarismul atinge cote alarmante. Alt factor învinuit pentru apariţia supraponderii şi a obezităţii este timpul petrecut în faţa ecranului de TV şi al calculatorului. Timpul îndelungat petrecut de un copil în faţa TV-ului sau al calculatorului este asociat cu un IMC mai mare.

Obezitatea şi sănătatea sistemului osos la copii şi adulţi

Obezitatea este cauzată de acumularea excesului de ţesut adipos şi creşte riscul de dezvoltare a multor acfecţiuni ale organismului. Aceasta este una dintre cel mai des întălnite condiţii de sănătate din ţările dezvoltate, iar incidenţa sa creşte în continuare îngrijorător. Iată legătura obezităţii cu sistemul osos al copiilor şi al adulţilor.

Obezitatea abdominală şi cea generală sunt asociate cu o mulţime de schimbări negative în interiorul organismului. Acestea pot atrage după sine dezvoltarea diabetului de tip 2, a hipertensiunii, a bolilor de inimă, a colesterolului crescut şi a multor alte afecţiuni severe. Obezitatea atrage după sine riscul pentru un ficat cu grăsime si pentru afecţiuni ale vezicii biliare, osteartrită şi diverse cancere. Această afecţiune mai atrage după sine şi riscul de dezvoltare a unor boli ale sistemului osos şi ale celui muscular precum osteoartrita, guta şi fracturile.

Obezitatea şi sănătatea sistemului osos la copii

Există foarte multe studii care arată faptul că acei copii care suferă de obezitate manifestă riscuri crescute pentru fracturi, comparativ cu copiii care au greutatea normală. Obezitatea poate avea drept rezultate şi probleme privind creşterea şi deformări osoase.

Obezitatea şi sănătatea sistemului osos la adulţi şi la personele vârstnice

Adolescenţii expuşi la violenţă manifstă un risc crescut pentru dezvoltarea obezităţii (partea a II-a)

Adolescenţii expuşi la violenţă risc crescut obezităţii

Potrivit unui studiu, adolescenţii care au fost expuşi la evenimente violente au consumat mai multe alimente şi băuturi nesănătoase în acele zile şi au avut un somn de proastă calitate, fiind obosiţi în cea de-a doua zi. Rezultatele au fost descoperite în urma unui studiu efectuat de către cercetătorii de la Duke. Astfel de comportamente ale tinerilor sunt semne predictive importante ale creşterii în  greutate. Vă prezentăm rezultatele exacte ale studiului:

Rezultatele obţinute de la tinerii din California au evidenţiat diete nesănătoase în acele zile în care tinerii au fost expuşi la violenţă. Aceştia au mai raportat şi stări mai puternice de oboseală în ziua următoare după expunerea la evenimentul violent. Dietele nesănătoase au inclus un consum sporit de sucuri carbogazoase. Cantitatea de sucuri carbogazoase a fost cel mai puternic factor care a prezis acumularea de kilograme în plus pe perioada adolescenţei timpurii.

Rezultatele în urma datelor colecţionate din Carolina de Nord au raportat de asemenea faptul că tinerii erau mult mai obosiţi în zilele imediat următoare după expunerea la evenimentele violente. Pe de altă parte, aceste grupuri de tineri nu au raportat vreo creştere a consumului de mâncăruri nesănătoase în zilele în care a avut loc expunerea la evenimente violente.

Adolescenţii expuşi la violenţă manifstă un risc crescut pentru dezvoltarea obezităţii (partea I)

adolescenţii expuşi la violenţă risc crescut dezvoltare obezitate

Potrivit unui studiu, adolescenţii care au fost expuşi la evenimente violente au consumat mai multe alimente şi băuturi nesănătoase în acele zile şi au avut un somn de proastă calitate, fiind obosiţi în cea de-a doua zi. Rezultatele au fost descoperite în urma unui studiu efectuat de către cercetătorii de la Duke. Astfel de comportamente ale tinerilor sunt semne predictive importante ale creşterii în  greutate.

Peste 20% din populaţia americană este clasificată ca fiind obeză. Ratele obezităţii sunt crescute în rândul copiilor care provin din familii cu venituri mici şi sunt, de asemenea, mai mari în rândul copiilor hispanici şi africani cu vârstele cuprinse intre 12 şi 19 ani.

Copiii expuşi la violenţe manifestă un risc crescut pentru dezvoltarea obezităţii, dar felul exact în care acest lucru se produce nu este foarte bine înţeles încă, potrivit cercetătorilor.

Adolescenţii au permis cercetătorilor să le studieze stilul de viaţă cotodiană prin intermediul rapoartelor transmise prin telefoanele mobile şi a datelor în timp real colectate de aparatele mobile ale acestora care utilizau programe ce monitorizează activitatea şi somnul tinerilor. Acest lucru a fost făcut public de către Candice Odgers, profesor la Școala politicilor publice Sanford şi autoarea studiului.

Obezitatea infantilă şi afecţiunile la nivelul şoldului

obezitate copii afecţiunile şoldului

Un nou studiu publicat anul acesta în jurnalul Archives of Disease in Childhood (Arhivele afecţiunilor copilăriei) a arătat o legătură puternică între obezitatea pe perioada copilăriei şi afecţiunile şoldului la copii.

Deformările osoase de la nivelul şoldurilor afectează circa 1 din 500 de copii. Multe dintre acestea necesită apoi intervenţii chirurgicale, fiindcă sunt cauzatoare de dureri puternice şi, de multe ori, conduc la înlocuirea şoldului pe perioada adolescenţei sau după ce adolescenţii devin adulţi.

Epifizioliza femurală este una dintre aceste afecţiuni şi reprezintă o tulburare a şoldului în cazul adolescenţilor. Osul coapsei alunecă, iar acest lcuru se datorează slăbiciunii cartilajelor pe perioada cerşterii. De cele mai multe ori, afecţiunea apare şi se dezvoltă în timpul perioadelor de creştere accelerată la puţin timp de la debutul pubertăţii.

Afecţiunea provoacă o diminuare a capacităţii de mişcare a persoanei afectate, iar aceasta nu va mai putea să îşi mişte şoldul normal. Din nefericire, cele mai multe cazuri ale afecţiunii nu sunt diagnosticate corect sau sunt trecute cu vederea, fiindcă simptomul de debut al bolii este o durere la nivelul genunchiului care porneşte de la şold. Genunchiul este, de regulă, cel investigat, iar acesta va fi găsit ca fiind într-o stare sănătoasă.

Pagini

Subscribe to obezitatea infantila