Afecţiunile paratiroidei: Ce trebuie să ştii despre glandele paratiroide

Glandele paratiroide reprezintă nişte formaţiuni de mici dimensiuni care se asociază cu glanda tiroidă, iar activitatea lor influenţează volumul calciului în organism. Aceste glande, când nu funcţionează corespunzător, pot provoca creşterea calciului care poate conduce la osteoporoză, oboseală permenentă şi apariţia pietrelor la rinichi. Iată ce trebuie să ştii despre glandele paratiroide şi acţiunea lor.

Glandele paratiroide

Majoritatea persoanelor sunt familiarizate cu glanda tiroidă şi rolul acesteia, însă nu multă lume cunoaşte informaţii despre micile formaţiuni cu care se învecinează tiroida, adică glandele paratiroide.
Acestea se mai numesc corpusculi epiteliali, fiind în număr de patru, câte două perechi. Glandele sunt situate inferior şi superior pe faţa postero-laterala a lobilor tiroidieni, purtând nişte denumiri în funcţie de locul pe care îl ocupă: paratiroidele superioare (craniale) şi paratiroidele inferioare (caudale).
În ciuda faptului că paratiroidele sunt cele mai mici glande din corpul nostru, cântărind doar 130 mg, prezenţa acestora este indispensabilă vieţii. Ele îndeplinesc un rol vital în metabolizarea calciului şi a fosforului în corp. Mai concret, acestea acţionează asupra cantităţii de calciu aflată în oase şi în sânge, cantitate pe care o controlează, putând să o echilibreze în vederea unei bune funcţionări a sistemului nervos şi a muşchilor. Glandele secretă un hormon – parathormon sau PTH – care are un rol în metabolismul fosfocalcic.

Parathormonul

Hormonul paratiroidian este implicat în metabolismul fosfocaloric, acţionând asupra rinichilor şi a sistemului osos. PTH sprijină la formarea oaselor şi la resorbţia osoasă, la nivel renal, ajutând reabsorbţia calciului şi împiedicând pierderile de calciu din urină, stimulând, totodată, eliminarea fosforului. Hormonul paratiroidian are, efectiv, grijă de echilibrul dintre fosfor şi calciu. Când acesta este secretat de organism într-o cantitate prea mare, creşte calciul din sânge, iar fosforul scade.

De multe ori, nu reuşim să oferim organismului nostru cantitatea necesară de claciu din motive diferite precum alimentaţia deficitară. Când organismul simte că are de-a face cu un nivel scăzut de calciu, acesta se va mobiliza prin intermediul glandelor paratiroide care, prin secreţia de parathormon, vor antrena calciul din sistemul osos şi îl vor transporta în sânge.
La nivelul rinichilor, PTH scade eliminările urinare de sodiu şi calciu, stimulând eliminarea potasiului şi a fosfaţilor şi intervenind în activarea vitaminei D3 cu rol important în absorbţia calciului.

Calcitonina

Calcitonina este alt hormon secretat de glandele paratiroide, având o acţiune parţial antagonică cu PTH-ul. Aceasta scade numărul de ioni de calciu din sânge şi favorizează depunerea acestuia în oase. Mai mult, similar PTH-ului, calcitonina scade concentraţia fosfaţilor din sânge. La nivelul rinichilor, aceasta favorizează procesul de eliminare a calciului prin urină. Concentraţia plasmatică a calcitoninei poate varia între 10 şi 100 picograme/ml.

Patologia parathormonului

Hipersecreţia de PTH produce boala Recklinghausen, o afecţiune caracterizată prin decalcifiere osoasă care va fi urmată de deformări şi de fracturi spontane. Calciul în exces se va depune în ţesuturile moi sau va forma calculi urinari. Alte complicaţii ale bolii pot fi durerile osoase, osteoporoza sau cifoscolioza.

Hiposecreţia de PTH determină creşterea fosforului din sânge si scăderea calciului. La copii are drept efect dezvoltarea anormală a dinţilor şi întârziere mintală, iar, la adulţi, provoacă tetanie, adică spasmele musculaturii striate şi netede. Alte simptome ale insuficienţei paratiroidiene sunt agitaţia, spasmele laringiane, tahicardia, căderea părului, polipnee, cataractă.