Avantajele procedurilor chirurgicale minim invazive
În cadrul intervenţiilor chirurgicale minim invazive, operaţiile se efectuează cu sprijinul tehnologiilor de ultimă oră, fără efectuarea unor incizii mari pe corp. Acest tip de operaţii le oferă pacienţilor foarte multe beneficii, spre deosebire de tehnicile tradiţionale chirurgicale.
Pentru foarte multe proceduri chirurgicale, inclusiv cele din categoria chirurgiei estetice, metodele s-au îndepărtat de chirurgia tradiţională, migrând înspre tehnici mai puţin invazive. Chirurgia minim invazivă foloseşte instrumente chirurgicale special create care permit chirurgilor efectuarea operaţiilor cu incizii foarte mici.
De pildă, una dintre cele mai întâlnite proceduri din cadrul intervenţiilor chirurgicale abdominale este operaţia laparoscopică. Aceasta presupune intorducerea, în cadrul intervenţiei, în abdomen, a dioxidului de carbon, iar, în spaţiul creat astfel se va executa operaţia cu mijoace speciale. Se introduce în cavitatea corpului o cameră video creată folosindu-se tehnologii de ultimă oră, iar, pe ecrane TV de mici dimensiuni, se vizualizează, apoi, tot ceea ce se desfăşoară în interior.
Din ce în ce mai multe operaţii sunt efectuate prin metode minim invazive în prezent, însă, acestea nu sunt potrivite pentru oricine sau în orice caz. Medicul este singurul care poate determina dacă metodele chirurgicale minim invazive sunt potrivite pentru un anumit pacient.
Beneficiile chirurgiei minim invazive sunt numeroase şi includ urmatoarele aspecte:
- Durata intervenţiei chirurgicale este, de cele mai multe ori, mai scurtă decât în cazul intervenţiilor tradiţionale, iar, în acest fel, pentru pacient, stresul şi suferinţa sunt reduse semnificativ.
- Durerea este mai mică în intensitate în cazul procedurilor chirurgicale minim invazive, starea de disconfort fiind mult diminuată faţa de operaţiile efectuate prin metodele tradiţionale. Studiile au demonstrat faptul că pacienţii care au suferit intervenţii minim invazive au raportat dureri mai puţin intense, având nevoie de cantităţi mai mici de analgezice decât în cazul chirurgiei tradiţionale, conservatoare.
- Perioada de spitalizare este mai mică, fapt care permite pacientului să se întoarcă mai repede la activităţile sale zilnice.
- Procedurile chirurgicale minim invazive necesită incizii mai mici, astfel, şi cicatricile vor fi mai mici şi mult mai greu sesizabile. Rezultatul cosmetic este, în acest caz, incomparabil mai bun faţă de intervenţiile tradiţionale.
- Majoritatea operaţiilor tradiţionale presupun incizii lungi, incizii făcute, de obicei, prin muşchi. Muşchiul necesită un timp destul de îndelungat de vindecare, după operaţie. În ceea ce priveşte chirurgia minim invazivă, inciziile sunt scurte şi, de multe ori, nefiind nevoie de secţionarea stratului muscular. Aşadar, ţesutul suportă mai puţine daune, iar timpul de recuperare este mai scurt.
- Majoritatea procedurilor chirurgicale minim invazive au o rată a acurateţii mai mare decât cele tradiţionale. Folosind echipamentul video care permite o vizualizare perfectă a structurii organelor interne, chirurgii au parte de o precizie mai mare în timpul operaţiilor.
În ceea ce priveşte chirurgia estetică şi intervenţiile chirurgicale cosmetice, procedurile minim invazive folosesc tehnologii tot mai noi, iar chirurgii esteticieni au la îndemână o paletă tot mai largă de instrumente şi tehnici care transformă procedurile chirurgicale în unele accesibile şi cu rezultate grozave.
Tehnologiile chirurgicale minim invazive sunt răspândite în întreaga lume, numărul lor depăşindu-l considerabil pe cel al intervenţiilor chirurgicale conservatoare. Acestea reprezintă un progres important al medicinii contemporane, având aplicaţii în cele mai multe dintre ramurile chirurgicale şi beneficii excelente pentru pacienţi.