Chirurgia vezicii biliare: colecistectomia deschisă şi procedura laparoscopică

Colecistectomia reprezintă procedura chirurgicală ce presupune extirparea vezicii biliare. Iată tot ce trebuie să ştii despre acest tratament chirurgical şi despre complicaţiile şi riscurile aferente.

Vezica biliară este localizată sub ficat, în partea dreaptă, deasupra abdomenului, şi are rolul de a colecta şi stoca bila (lichidul digestiv pe care îl produce ficatul).

Procedura de colecistectomie poate fi necesară în cazul în care pacientul manifestă dureri cauzate de calculii biliari care pot obtura fluxul bilei. Procedura de colecistectomie poate fi realizată laparoscopic, iar, în unele cazuri, poate fi nevoie de o incizie mai mare pentru eliminarea vezicii biliare, fiind realizată colecistectomia deschisă.

Colecistectomia deschisă

Prin intermediul acestei proceduri chirurgicale, se poate îndepărta, prin technica clasică, vezica biliară, în urma unei incizii efectuate în partea dreaptă a abdomenului superior. Vezica biliară va fi desprinsă din structurile înconjurătoare, după care va fi eliminată.

Tipul acesta de intervenţie va fi realizat în cazurile foarte dificile sau periculoase când nu poate fi efectuată colecistectomia laparoscopică. Astfel de cazuri includ situaţiile care implică dificultăţi de natură tehnică cauzate de anumite aderenţe abdominale dense ce au rezultat din proceduri chirurgicale anterioare. Alt motiv pentru care poate fi necesară colecistectomia deschisă poate fi inflamarea vezicii biliare sau faptul că aceasta nu este destul de vizibilă prin laparoscop.

Uneori, calculii biliari care obstrucţionează canalul biliar comun se pot elimina prin exploatarea canalului biliar în urma intervenţiei de colecistectomie deschisă. Perioada de internare în spital şi de recuperare durează aproximativ 4-5 zile.

Colecistectomia laparoscopică

Această intervenţie chirurgicală este, cel mai des, utilizată în vederea ameliorării problemelor vezicii biliare, după ce pacientul a fost diagnosticat cu litiază veziculară, aceasta puitând conduce la complicaţii foarte grave.
Laparoscopul are la capăt o sursă luminoasă, alături de o cameră video conectată la un ecran. Prin tot acest sistem medicul chirurg poate vizualiza abdomenul în timpul procedurii chirurgicale.

Anterior operaţiei, este recomandată administrarea intravenoasă de antiobiotice pentru reducerea posibilităţii unor infecţii. Se va utiliza anestezia generală, iar pe locul celor 3-4 incizii mici care se vor face în peretele abdominal se va aplica o soluţie antiseptică. Un ac special va fi introdus în abdomen pentru distensia acestuia cu ajutorul gazelor de dioxid de carbon, iar astfel va fi creat un spaţiu suficient pentru introducerea instrumentelor.

Laparoscopul şi restul instrumentelor vor fi introduse prin inciziile abdominale, iar operaţiunea se va realiza în timp ce chirurgul vizionează o imagine mărită a organelor pe un ecran. Vezica biliară va trebui să fie desprinsă de organele din jur, iar canalul cistic (care ataşează vezica biliară de canalul biliar comun) va fi disecat şi prin în mai multe clipsuri metalice.

Uneori, se introduce şi un cateter mic prin canalul cistic pentru injectarea substanţei de contrast, în vederea vizualizării (la radiografia cu raze X) unor posibile pietre care încă blochează canalul biliar comun.

După ce canalul cistic este împărţit, vezica biliară va fi disecată şi vor fi prinse cu clipsuri metalice micile artere care furnizează sângele către artera biliară. Vezica urmează să fie desprinsă de ficat, încercându-se evitarea deversării bilei în cavitatea abdominală, iar, apoi, inciziile vor fi inchise.

Riscurile colecistectomiei

Complicaţiile în urma procedurii sunt rare, de cele mai multe ori pacienţii recuperându-se rapid şi uşor, revenind la activităţile cotidiene fără probleme.
Unele riscuri includ infecţii, sângerări, pneumonie, scurgeri de bilă sau cheaguri de sânge. Posibilele leziuni ale structurilor adiacente (canalul biliar, intestinul subţire, duodenul) pot necesita alte proceduri chirurgicale.
După colecistectomia laparoscopică, cei mai mulţi pacienţi pot pleca acasă urmatoarea zi. Recuperarea va fi progresivă şi aceştia se vor putea întoarce la activităţile cotidiene în circa o săptămână. În cazul în care pacientul dezvoltă acasă febră, îngălbenirea ochilor sau a pielii, agravarea durerilor, greaţă sau vărsături, distensie, este necesară întoarcerea de urgenţă la medic, fiindcă toate aceste simptome pot indica o complicaţie.

Etichete

Contact

    Important

    *Informațiile prezentate pe pagină au caracter orientativ. Rezultatele intervențiilor variază de la o persoană la alta în funcție de sex, vârstă, condiția fizică etc. Veți primi o explicație detaliată, personalizată, privind beneficiile și riscurile intervenției în urma consultației cu Dr. Marius Fodor.