Experţii în chirurgia vasculară au identificat problemele de sănătate post-carantina coronavirus

Experţii în chirurgie vasculară din SUA tocmai au raportat impactul asupra sănătăţii pe care carantina l-a avut, în special pentru persoanele vârstnice. Societatea pentru chirurgie vasculară (SVS) a discutat cu chirurgii şi a dezvăluit concluziile în urma discuţiilor, dar şi unele soluţii pentru pacienţii cu boli vasculare.

Lipsa de activitate trebuie înlocuită cu exerciţii fizice şi mişcare în aer liber

Lipsa de activitate a fost o problemă majoră pe perioada carantinei, mai ales pentru persoanele vârstnice şi pacienţii care au varice asociate cu umflături cronice la nivelul picioarelor.

Tromboza vasculară (coagularea arterială și venoasă) este o problemă serioasă la pacienții identificaţi cu COVID-19, de asemenea. La noi în ţară, restricţiile sunt încet ridicate şi este importantă integrarea activităţii fizice în viaţa de zi cu zi.

Medicii şi chirurgii recomandă mişcarea în aer liber sau în interior pentru că aceasta ajută la menţinerea tonusului muscular. Pe perioada carantinei, majoritatea oamenilor au stat în case, ceea ce ar fi putut agrava starea sănătăţii vasculare – dacă se observă acest lucru, se recomandă vizita urgentă la medicul de specialitate.

Acasă, este recomandat statul cu picioarele ridicate pentru a diminua umflăturile de la nivelul picioarelor.

Stress-ul înrăutăţeşte starea de sănătate

O altă problemă observată pe perioada carantinei de către exerţi este creșterea nivelului de stres. Stresul este un factor de risc pentru ateroscleroză sau întărirea pereților arterelor.

Pentru revenirea la o stare psihică mai bună, experţii SVS au recomandat plimbările în natură, la aer curat, dar şi exerciţiile de respiraţie care relaxează organismul şi reduc nivelul de stress şi a cortizolului din corp, substanţă responsabilă de multe probleme ale sănătăţii.

Nivelul crescut al cortizolului din sânge are o mulţime de efecte negative care includ următoarele:

Importanţa vizitei la medic

Varicele nu pun neapărat viaţa pacienţilor în pericol, dar în cazul în care acestea sunt lăsate netratate, pot atrage după sine diverse complicaţii severe care pot afecta sănătatea. Pacienţii cu probleme de natură circulatorie sunt sfătuiţi să se adreseze medicului de specialitate cu încredere pentru rezolvarea problemelor, mai ales că în ziua de azi se pune accentul pe utilizarea tratamentelor minim invazive dar cu efecte definitive. Rezolvarea problemelor legate de varice înainte ca acestea să producă diverse complicaţii poate chiar salva viaţa pacienţilor.

Experţii recomandă pacienţilor cu boala varicoasă vizita la medic pentru că, în general, varicele, umflarea lor şi modificările care pot apărea la nivelul pielii deschid portiţe către riscuri importante pentru sănătatea lor.

Contact

    Important

    *Informațiile prezentate pe pagină au caracter orientativ. Rezultatele intervențiilor variază de la o persoană la alta în funcție de sex, vârstă, condiția fizică etc. Veți primi o explicație detaliată, personalizată, privind beneficiile și riscurile intervenției în urma consultației cu Dr. Marius Fodor.