Expunerea la soare, căldura şi varicele – ce legătură există între toate acestea?

Pacienţii care suferă de varice au nevoie să ştie dacă şi în ce măsură sunt afectaţi de căldură şi de expunerea la soare în perioada vacanței.

Probabil aţi observat și ați auzit deja că de la an la an avem și vom avea parte de veri din ce în ce mai călduroase. Este important să aflăm în ce măsură acest lucru poate afecta persoanele care suferă de varice.

Deseori, se observă o creştere a varicelor atunci când vremea începe să se încălzească. De ce se întâmplă acest lucru?

Expunerea la soare şi varicele

Este adevărat că expunerea la soare cauzează varice? Specialiştii ne spun că răspunsul este negativ. Pe de altă parte, deja ştim că este bine ca întodeauna când stăm la soare să purtăm protecţie solară pe tot corpul, chiar şi când petrecem numai o oră sub razele dogoritoare ale soarelui. Este important de reţinut faptul că statul la soare nu va cauza varice. Nu trebuie să uităm că una dintre cauzele importante ale varicelor este de natură genetică.

Principala contribuţie la dezvoltarea varicelor o au pereţii slăbiţi ai venelor şi valvele defecte, exacerbate din cauza presiunii crescute la nivelul extremităţilor inferioare.

Venele care popmează sânge înapoi în picioare se deteriorează, iar apoi sângele se colectează şi creşte presiunea asupra venelor ceea ce le va slăbi în continuare. Varicele afectează circa 40% dintre femei şi 25% dintre bărbaţi.

Căldura accentuează varicele

Totuşi revenim la întrebarea: de ce există o creştere a venelor varicoase pe parcursul verii? Răspunsul este cât se poate de simplu: căldura.

Nu soarele este problema, ci expunerea la temperaturi ridicate. Venele cresc şi se dilată, iar acest lucru poate avea drept rezultat o umplere cu mai mult sânge. Mai mult decât atât, sângele va ajunge mai aproape de piele pentru a susţine răcirea corpului, iar astfel venele vor părea ai mari. Persoanele cu varice vor observa cel mai probabil o creştere a acestora.

Tratamentul varicelor

Cu alte cuvinte, persoanele care suferă de varice ar trebui să evite căldura, băile lungi şi fierbinţi sau saunele. Dacă picioarele au devenit dureroase din cauza venelor umflate, persoanele cu varice pot folosi pungi cu gheaţă pe care să le aplice pe zonele dureroase.

Având în vedere faptul că varicele nu vor trece de la sine, acum este cel mai poritvit moment pentru a căuta ajutorul specialistului pentru un tratament definitiv.

Tratarea definitivă a varicelor va avea drept rezultat o creştere considerabilă a calităţii vieţii.

Metoda cu aburi de tratare a varicelor va avea rezultate spectaculoase şi vă va permite un trai fără astfel de probleme şi aprecierea la maxim a verii care va sosi în care încet, încet, ne vom putea relua vieţile şi ne vom putea bucura din nou de viaţă, poate chiar mai mult decât înainte.

Contact

    Important

    *Informațiile prezentate pe pagină au caracter orientativ. Rezultatele intervențiilor variază de la o persoană la alta în funcție de sex, vârstă, condiția fizică etc. Veți primi o explicație detaliată, personalizată, privind beneficiile și riscurile intervenției în urma consultației cu Dr. Marius Fodor.