Interzicerea publicităţii pentru junk food destinată copiilor – extinsă şi în mediul online/reţelele de socializare

Reglementările din Marea Britanie privind interzicerea publicităţii pentru alimentele nesănătoase s-au infiltrat atât în televiziune, cât şi în restul canalelor media: presa scrisă, cinema şi mediul online, cu reţelele de socializare. Efectul este unul benefic pentru eliminarea epidemiei de obezitate infantilă.
Pentru combaterea obezităţii infantile, în Marea Britanie, s-a luat decizia interzicerii reclamelor la junk food, atât în cadrul emisiunilor de televiziune cât şi în mediul online. Potrivit CAP (Committee of Advertising Practice – Comitetul de practică publicitară), din iulie 2017, noile reguli vor interzice difuzarea reclamelor pentru alimente bogate în grăsimi, bauturi nesănătoase, sare şi zahăr pentru publicul sub 16 ani.
Aceste modificări vor penetra canalele media precum presa scrisă, televiziunea, cinematografia şi mediul online. În cadrul emisiunilor televizate destinate copiilor sub 16 ani, deja există reguli care interzic reclamele pentru alimente nesănătoase. Se urmăreşte interzicerea reclamelor care, într-un mod direct sau indirect, promovează alimente şi băuturi nesănătoase în emisiunile şi progamele destinate copiilor, fiindcă aceştia reprezintă un procentaj de 25% din audienţă.
Dezvoltarea tehnicilor media pentru publicitate şi promovare a schimbat într-un mod fundamental relaţiile copiilor şi a tinerilor cu canalele media, după cum afirmă CAP. Schimbarea amintită mai sus ar avea capacitatea de a ajuta şi de a proteja sănătatea copiilor şi ar reduce, într-un mod substanţial, numărul reclamelor disponibile pentru alimente şi băuturi nesănătoase, a afirmat organizaţia CAP, cea responsabilă de scenariile reclamelor şi de menţinerea codurilor potrivite pentru acestea în Marea Britanie.
Ultimele statistici au arătat faptul că tinerii şi copiii cu vârste între 5 şi 15 ani îşi petrec cel puţin 15 ore săptămânal în faţa calculatorului, în mediul online, un număr de ore care îl depăşeşte pe cel petrecut de către aceştia în faţa televizorului.
Preşedintele CAP, James Best, afirmă faptul că obezitatea infantilă este o problemă extrem de severă şi complexă, iar astfel de restricţii privind publicitatea vor reduce drastic numărul reclamelor care promovează un stil de viaţă nesănătos pentru cei mici. James Best subliniază faptul că introducerea acestor noi reguli privind difuzarea reclamelor evocă foarte clar faptul că industria publicităţii este dispusă să îşi asume responsabilitatea pentru binele celor mici şi plasează protecţia acestora în centrul activităţilor sale.
Jenny Rosborough, managerul campaniei Action on Sugar cere ca aceste restricţii privind publicitatea să fie extinse şi asupra unor emisiuni precum X Factor sau Britain’s Got Talent (corespondentul emisiunii Românii au talent) care au o popularitate crescută în rândul copiilor şi al tinerilor, deşi nu intra sub incidenţa programelor destinate acestora. Jenny este de acord cu faptul că publicitatea influenţează extrem de puternică alegerile şi preferinţele copiilor în ceea ce priveşte alimentaţia.
Numărul cazurilor de obezitate inflantilă şi de diabet în rândul copiilor este într-o creştere continuă şi îngrijorătoare, iar toată lumea joacă un rol important în cadrul acestor probleme şi în soluţionarea lor.
Directorul general al Food and Drink Federation, Ian Wright, este de acord în totalitate cu noile măsuri propuse de CAP. De asemenea, The Obesity Health Alliance, o coaliţie de mai mult de 30 de programe caritabile, Royal Medical Colleges şi mai multe campanii din ţară susţin, pe deplin, acest demers pentru protejarea copiilor de publicitatea şi de reclamele care promovează alimentaţia nesănătoasă prin intermediul tuturor canalelor media. Toate aceste organizaţii sunt de părere că restricţiile trebuie aplicate copiilor sub 16 ani.
Unul din cinci copii din Marea Britanie este supaponderal sau suferă de obezitate în momentul când încep şcoala primară şi o treime dintre copii manifestă aceste condiţii de sănătate la vârsta de 6 ani.
Acţiunea Marii Britanii pentru protejarea sănătăţii copiilor este una demnă de urmat ca exemplu, mai ales datorită faptului că cei mici comunică din ce în ce mai mult prin intermediul canalelor digitale. Aceste măsuri se aliniază cu succes în rândul taxei pe zahăr pentru reducerea obezităţii la nivel global şi apare un progres tot mai pregnant în această direcţie.