Despre obezitatea Informații medicale / Articole 02/10/2019
Mediul care favorizeazǎ obezitatea și informația geneticǎ, factori declanșatori ai problemelor cu greutatea
Foarte multe persoane tind sǎ acumuleze exces de greutate și din cauza genelor. Cu toate acestea, astfel de gene nu explicǎ explozia la nivel mondial a numǎrului de persoane care sunt supraponderale sau suferǎ de obezitate. Aceste afecțiuni au avut efecte și asupra persoanelor care nu prezintǎ gene ale obezitǎții ȋn organismul lor.
Cea mai viabilǎ explicație este aceea cǎ aceastǎ creștere a numǎrului de cazuri de obezitate provide dintr-o interacțiune a genelor cu alți factori care includ dietele. Stilul de viațǎ, activitatea fizicǎ și altele, factori care s-au schimbat de-a lungul vremii și au format un fel de mediu care favorizeazǎ obezitatea.
Aceasta este concluzia principalǎ la care au ajuns cercetǎtorii din Norvegia dupǎ ce au efectuat un studiu care acoperǎ 4 decenii de date prelevate de la aproximativ 100.000 de persoane. Lucrarea recentǎ care prezintǎ aceste rezultate a fost publicatǎ ȋn BMJ.
Probabil cel mai important mesaj al studiului este acela cǎ mediile pro-obezitate, care favorizeazǎ și chiar ȋncurajeazǎ obezitatea, contribuie mult mai mult la epidemia de obezitate fațǎ de factorii genetici.
Factorii genetici influențeazǎ mai puțin extinderea epidemiei de obezitate
Conducǎtorul studiului, autoarea Maria Brandkvist, de la Departamentul de Sănătate Publică din Norvegia este de pǎrere cǎ deși o mulțime de cercetǎri anterioare au sugerat cǎ factorii genetici au avut consecințe destul de puternice dupǎ debutul epidemiei de obezitate, acum lucrurile nu mai stau chiar la fel, iar factorii genetici nu mai sunt atȃt de importanți.
Studiul oferǎ și exemple a ceea ce poate face un mediu pro-obezitate. De pildǎ, un bǎrbat de 35 de ani care ar fi trǎit ȋn 1960 și ar fi avut gene ale obezitǎții ar fi cȃntǎrit cu 3.9 kg mai mult comparativ cu persoanele fǎrǎ gene ale obezitǎții.
Pe de altǎ parte, același bǎrbat de 35 de ani, dacǎ ar fi trǎit ȋn zilele noastre ȋn Norvegia, ar fi avut cu 6.8 mai multe kg. Mai mult decȃt atȃt, persoana perdispusǎ la obeziotate și cele fǎrǎ gene ale obezitǎții ar fi cȃștigat cȃte 7.1 kg ȋn plus din cauza mediului pro-obezitate ȋn care trǎim azi.
Astfel, persoana evocatǎ mai sus ar avea azi cu 13.9 kg ȋn plus, datoritǎ mediului și a factorilor genetici care predispun la obezitate.
Concluzia este cǎ influența genelor asupra epidemiei de obezitate s-a schimbat chiar dacǎ ea continuǎ sǎ existe.
Mediul de azi favorizeazǎ obezitatea
Mediul pro-obezitate ȋn care trǎim azi promoveazǎ alimentația nesǎnǎtoasǎ, un stil de viațǎ sedentar ȋn fața TV-ului și a calculatorului și multe alte astfel de activitǎți nocive. Gandiți-vǎ doar la rafurile magazinelor care sunt pline cu alimente care mai de care mai apetisante, ȋnsǎ pe cȃt de frumos ambalate, pe atȃt de nesǎnǎtoase.
Organele abilitate ar trebui sǎ ia ȋn considerare acestea și sǎ se concentreze pe gǎsirea de noi soluții pentru stoparea extinderii acestei epidemii de obezitate la nivel mondial cu care ne confruntǎm.