Despre obezitatea Informații medicale / Articole 17/11/2015
O cauză misterioasă a kilogramelor ȋn plus: virusul obezităţii

Una dintre cele mai surprizătoare cauze ale apariţiei obezităţii este infecţia cu un virus care duce la apariţia infectobezităţii, denumire dată de autorul teoriei.
Ultimele cercetări ne conduc spre a asocia dezechilibrul metabolic numit obezitate cu infecţia cu anumiţi germeni patogeni. Pionierul acestei direcţii ştiinţifice este dr. N. V. Dhurandhar, un cercetător care a avut revelaţia faptului că este posibilă existenţa unei corelaţii ȋntre infecţia cu anumite virusuri şi apariţia obezităţii. Un prieten al doctorului mai sus amintit, medicul veterinar Sharad M. Ajinkya, a observat, ȋn cazul găinilor, o asociere ȋntre infecţia cu virusul SMAM şi o depunere majoră de ţesut adipos pe abdomen.
Familiarizat cu problemele legate de obezitatea umană, dr. Dhurandhar s-a gândit că descoperirea făcută de prietenul să, ȋn cazul găinilor, ar putea constitui un prim punct de elaborare a teoriei că există o asociere similară ȋntre apariţia obezităţii şi infecţia cu un virus şi ȋn cazul oamenilor. Ipoteza, plină de ȋndrăzneală şi promisiuni, trebuia, ȋnsă, verificată.
Cei doi specialişti au reuşit să demonstreze faptul că asocierea nu era ȋntâmplătoare, ȋn cazul găinilor, şi că infectarea acestora cu virusul SMAM conduce la apariţia depunerilor de grăsime ȋn corp ȋn cantităţi considerabile.
Infectobezitatea, cum a fost denumită teoria de către autorul său, a fost confirmată şi ȋn cazul unor alte studii şi experiemnte care au urmat, efectuate pe şobolani, şoareci şi maimuţe. Dr. Nikhil Dhuradhar a lucrat, de această dată, cu adeovirusul subtip 36 (Adv-36).
Rămânea doar cercetarea teoriei şi ȋn cazul oamenilor, ȋnsă, din motive etice, doctorul nu a putut cerceta teoria ȋn acelaşi mod ca şi pe animale, adică infectând subiecţi umani cu Adv-36. Mijloacele studiului au fost, totuşi, găsite prin efectuarea unor cercetări comparative pe pacienţii normoponderali şi alţii care sufereau de obezitate. Cercetările au presupus analize pentru descoperirea prezenţei anticorpilor ȋn organism ȋmpotriva Adv-36.
Rezultatele obţinute au confirmat şi de această dată teoria infectobezităţii. Dintre pacieţii obezi, 30% au prezetat anticorpi ȋmpotriva virusului, fapt care atesta ca aceştia sunt infectaţi. Pacienţii normoponderali au prezentat existenţa anticorpilor doar ȋntr-un procent de 11%.
Teoria infectobezităţii a mai fost testată şi ȋmpreună cu dr. Magdalena Pasarica prin intermediul unor experimente de laborator. Rezultatele au fost publicate ȋntr-un articol numit Infectobesity: Obesity of Infectious Origin pe vremea când dr. Nikhil Dhuradhar lucra la Pennington Biomedical Research Center din Louisiana State University.
Pentru clarificarea infectobezităţii, au fost realizate studii in vitro pe celule stem de origine umană. Celulele stem se pot transforma ȋn orice tip de celulă umană, ȋn funcţie de anunmite condiţii. Când acestea au fost infectate cu Adv-36, ele s-au transformat ȋn celule adipoase, iar un astfel de rezultat a sugerat ca virusul ar contribui la acumularea de kilograme ȋn organism. S-a demonstrat că, ȋn cazul aninmalelor, virusul se transmite prin aer, lucru care poate fi posibil şi ȋn cazul oamenilor.
În nici un caz cele de mai sus nu sugerează faptul că toate cazurile de obezitate se datorează infecţiei virale, epidemia având cauze multiple. Infectobezitatea ar putea explica, ȋnsă, motivul pentru care unii oameni, fără a manifesta predispoziţii la ȋngrăşare, ȋncep, brusc, să acumuleze kilograme ȋn plus, la un moment dat ȋn viaţa lor. Mai mult, infecţia cu acest virus poate explica şi motivele pentru care există obezi care pot scădea considerabil ȋn greutate, spre deosebire de alţii care, urmând acelaşi program, nu pot progresa decât extrem de puţin.
Prezenţa virusului care poate să declanşeze apariţia obezităţii reprezintă un factor care complică ȋntelegerea afecţiunii şi abordarea terapeutică a sa; vaccinul ȋmpotriva virusului ȋncă nu există. Tot ce rămâne, ȋn cele din urmă, este arsenalul cuprins din elementele clasice: reducerea aportului caloric, sporirea cheltuielilor energetice prin efort fizic şi, ȋn cazurile cele mai severe, intervenţiile chirurgicale bariatrice.