Obezitatea şi sindromul metabolic sau rezistenţa la insulină

Sindromul metabolic reprezintă o consecinţă a unui stil de viaţă nesănătos, o dereglare la nivel metabolic ce este cauzată de depunerea periviscerală a ţesutului adipos, adică de obezitatea abdominală. Dereglarea creează rezistenţă la insulină. Iată ce trebuie să ştii despre toate acestea:
Rezistenţa la insulină reprezintă principalul mediator în cadrul sindromului metabolic. Nemaiputând să fie metabolizată, glucoza se va acumula în muşchi, ficat şi în grăsime, iar acest fapt va avea consecinţe extrem de nefaste precum bolile cardiovasculare, ficatul steatozic sau diabetul zaharat.
Factorii de risc metabolic care caracterizează sindromul metabolic includ urmatoarele:
- Obezitatea abdominală, dislipidemia aterogenică (afecţiunea caracterizată prin alterarea metabolismului de la nivelul grăsimilor)
- Toleranţa la glucoză sau rezistenţa la insulină
- Status proinflamator (implică creşterea proteinei C reactive)
- Status protrombotic (implică creşterea nivelului fibrinogenului şi a nivelului inhibitorului plasminogenului activat)
Elementele care predispun declanşarea sindromului metabolic sunt obezitatea abdominală, rezistenţa la insulină, înaintarea în vârstă, sedentarismul, predispoziţia genetică şi dezechilibre la nivel hormonal. O altă cauză este constituită de alimentaţia bogată în grăsimi saturate (alimentaţie bazată pe fastfood şi pe alimente semipreparate). Cauze care nu sunt complet elucidate încă sunt reprezentate de sindromul ovarelor polichistice, în cazul femeilor, sau crizele de apnee în somn, în cazul bărbaţilor.
Din păcate, incidenţa sindromului metabolic este într-o continuă creştere în rândul populaţiei tinere cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, în mod special în ţările dezvoltate. Persoanele cu sindrom metabolic manifestă riscuri accentuate pentru dezvoltarea infarctului miocardic, boala coronariană arterială şi afecţiuni strâns legate de formarea plăcilor de aterom şi a diabetului zaharat de tip II.
În urma revizuirii criteriilor de diagnosticare a sindromului metabolic de către societăţile ştiinţifice internaţionale, în anul 2009, aceste criterii de diagnosticare includ:
- Creşterea glicemiei peste 100mg/dl pe nemâncate (sau urmarea tratamentului pentru diabet zaharat care a fost diagnosticat anterior)
- Creşterea numărului de trigliceride peste 150 mg/dl (sau efectuarea anumitor tratamente pentru valori crescute ale trigliceridelor)
- Creşterea tensiunii arteriale sistolice peste 130mmHg şi a tensiunii diastolice peste 85mmHg (sau urmarea tratamentelor pentru hipertensiune arterială)
- Scăderea HDL ( adică a colesterolului bun) sub valoarea de 40 mg/dl în cazul bărbaţilor şi sub valoarea de 50 mg/dl în cazul femeilor (sau efectuarea tratamentelor pentru HDL mult prea scăzut)
- Prezenţa obezităţii abdominale (aceasta se stabileşte prin intermediul măsurării circumferinţei de la nivelul abdomenului, astfel: obezitatea abdominală, în cazul femeilor europene, este considerată a fi prezentă dacă circumferinţa abdominală depăşeşte 80 cm, iar, în cazul bărbaţilor europeni, depăşeşte 94 cm).
Pentru stabilirea sindromului metabolic sunt necesare trei criterii dintre cele amintite mai sus. Pe lângă acestea, mai există nişte criterii adiţionale cum ar fi creşterea colesterolului rău din sânge (LDL), creşterea proteinei C reactive din sânge şi faptul că grăsimea abdominală va elibera citokine care au rol proinflamator, cauzând risc crescut pentru boli cardiovasculare.
Urmarea unui stil de viaţă sănătos care să fie bazat pe o dietă cu puţine grăsimi saturate sau animale şi, în schimb, bogată în legume şi fructe, alături de efectuarea unei activităţi fizice zilnice, evitarea consumului de alcool sau tutun va preveni sau, cel puţin, va îngreuna apariţia sindromului metabolic atât de nociv pentru sănătate.