Statistică îngrijorătoare: trei din patru persoane nu ştiu că obezitatea cauzează cancer

Un studiu desfăşurat în Marea Britanie, în toamna acestui an, a evidenţiat faptul că 75% din populaţie nu este conştientă de legătura puternică dintre obezitate şi cancer.

Potrivit unui raport efectuat la nivel naţional al Cancer Research UK, persoanele cel mai puţin informate despre acest subiect sunt cele din mediile economice defavorizate, iar bărbaţii sunt mai puţin conştienţi decât femeile de această problemă.

Rezultatele studiului au subliniat, pe lângă această ignoranţă privind conexiunea dintre obezitate şi cancer, faptul că 78% dintre persoanele intervievate nu au ştiut că există o puternică legătură între obezitate şi cancerul ovarian. Mai mult de 69% nu cunoşteau faptul că obezitatea este corelată cu cancerul de sân, iar mai mult de 53% nu ştiau că o altă complicaţie a obezităţii este şi cancerul pancreatic. Pe de altă parte, un procentaj de 60% dintre persoanele intervievate cunoşteau asocierile dintre obezitate şi cancerul intestinal, iar 55% pe cele cu cancerul la nivelul ficatului.

Supraponderea şi obezitatea reprezintă unicele cauze ale dezvoltării cancerului care pot fi prevenite, bineînţeles, după fumat. Acestea sunt într-o strânsă legătură cu aproximativ 18.100 de cazuri de cancer anuale din Marea Britanie, fiind vorba despre 10 tipuri de cancer care includ cancerul de sân, cel ovarian, intestinal şi de la nivelul esofagului.

Un alt raport recent al Cancer Research UK şi al UK Health Forum a estimat faptul că dacă trendul supraponderii şi al obezităţii îşi menţine cursul ascendent, în următorii 20 de ani, Anglia se va confrunta cu încă 670.000 de cazuri de cancer. Raportul a sugerat şi faptul că majoritatea noilor cazuri ale bolii vor fi înregistrate în rândul persoanelor cu venituri mai mici şi din medii defavorizate.

Dr. Julie Sharp, cea care a condus aces set de studii a afirmat că un sfert din populaţia din Marea Britanie suferă de obezitate, fapt care are un puternic impact asupra creşterii riscurilor ca aceste persoane să dezvolte diverse tipuri de cancer. O dietă sănătoasă şi un program de exerciţii fizice ar putea ajuta populaţia în menţinerea unei greutăţi optime. De asemenea, încurajarea tinerilor şi a copiilor să urmeze aceste sfaturi ar fi de un real folos pentru viaţa lor de adulţi.

Alison Cox, director al secţiunii de prevenţie a cancerului de la Cancer Research UK, este de părere că această afecţiune extrem de severă, cancerul, nu este prezentă în mintea populaţiei atunci când se vorbeşte despre obezitate, fapt care este îngrijorător.

Foarte puţine persoane sunt conştiente de conexiunile dintre cele două condiţii de sănătate şi este de datoria şi responsabilitatea guvernului să informeze populaţia despre toate acestea. De asemenea, guvernul este cel care trebuie să dea curs unor acţiuni de abordare a epidemiei de obezitate, începând cu copiii. Taxa pe zahăr (impusă pentru fast food şi băuturile carbogazoase nesănătoase) este binevenită însă nu şi suficientă pentru abolirea acestui val epidemic de suprapondere şi obezitate.

Obezitatea este mai des întâlnită în rândul femeilor, în statele est-europene, iar excesul de greutate este asociat în Europa cu 5% dintre cazurile de cancer. O serie de cercetări publicate în revista engleză The Lancet estimează că 12.000 de cazuri de cancer din Marea Britanie sunt corelate anuale cu suprapomderea. BBC relatează că, dacă nivelurile de obezitate cntinuă să crească, vor exista creşteri de 3700 de cazuri de cancer diagnosticate anual.

Rezultatele acestei serii de cercetări au subliniat faptul că fiecare 13-16 kg suplimentare în cazul adulţilor sunt asociate cu un risc crescut de dezvoltare a 6 tipuri de cancer: al uterului, al vezicii biliare, al rinichilor, al colului uterin, al tiroidei şi, în final, leucemia. Un indice de masă corporală mare atrage după sine şi riscul pentru cancerul de colon, de ficat, de ovare şi de sân, după menopauză, în cazul femeilor.

Etichete

Contact

    Important

    *Informațiile prezentate pe pagină au caracter orientativ. Rezultatele intervențiilor variază de la o persoană la alta în funcție de sex, vârstă, condiția fizică etc. Veți primi o explicație detaliată, personalizată, privind beneficiile și riscurile intervenției în urma consultației cu Dr. Marius Fodor.