Despre obezitatea Informații medicale / Articole 08/05/2018
Statisticile demonstează o creştere numerică a cazurilor de obezitate, însă şi o diminuare a numărului de persoane care încearcă să slăbească
Se pare că deşi numărul persoanelor supraponderale sau care suferă de obezitate a crescut vertiginos în ultimii 30 de ani, tot mai puţini pacienţi încearcă să elimine excesul de greutate. Aceste rezultate au fost dezvăluite în urma unui studiu publicat recent în JAMA (Journal of the American Medical Association).
Obezitatea şi supraponderea afectează în prezent două treimi din populaţia SUA, atrăgând după sine complicaţii precum afecţiuni ale inimii, infarct, AVC, diabet şi multe alte boli. Dietele nesănătoase şi lipsa exerciţiilor fizice contribuie din plin la acumularea kilgramelor în plus, astfel, adoptarea unei diete sănătoase şi efectuarea exerciţiilor se vor dovedi adjuvanţi puternici pentru eliminarea excesului de greutate.
Cu toate acestea, noul studiu amintit mai sus deşi a demonstrat o creştere numerică a cazurilor de obezitate şi suprapondere, numărul personalor care îşi doresc să schimbe ceva a scăzut vertiginos. Dr. Jian Zhang de la Universitatea din Georgia şi colegii săi au ajuns la aceste concluzii analizând datele obţinute de la 27.350 de adulţi cu vârste cuprinse între 20 şi 59 de ani care au participat la studiu. Supraponderea a fost definită ca un IMC între 25 şi 30, iar obezitatea implica un IMC de minim 30.
Rezultatele studiului
Potrivit rezultatelor acestui studiu, numărul pacienţilor care încearcă diverse metode de slăbire a scăzut în ultima perioadă cu 7%. Cercetătorii au studiat prevalenţa obezităţii şi a supraponderii în următoarele perioade: 1988-1994, 1999-2004 şi 2009-2014.
Pe lângă aceasta, cercetătorii au monitorizat şi încercările de eliminare a excesului de greutate în rândul participanţilor la studiu în fiecare dintre perioadele menţionate anterior. Fiecare participant era întrebat dacă în ultimele 12 luni a încercat să elimine excesul de kilograme.
Rezultatele au demonstrat că prevalenţa obezităţii şi a suprapodnerii a crescut cu 13% de la 53% între anii 1988-1994 la 66% între anii 2009-2014.
Pe de altă parte, pe parcursul aceleaşi perioade de timp, cercetătorii au fost surprinşi să constate faptul că numărul persoanelor care au încercat să slăbească a scăzut cu 7% de la 56% între 1988-1994 la 49% între 2009-2014.
Motivele abandonării încercărilor de a elimina excesul de kilograme
Deşi studiul nu a evidenţiat cu cea mai mare exactitate motivele pentru care pacienţii au renunţat la ideea de a mai încerca să slăbească, speculaţiile au gravitat în jurul aceleiaşi cauze: acceptarea socială a ideei de suprapondere şi obezitate.
Autorii studiului au afirmat faptul că acceptarea suprapodnerii şi a obezităţii este într-o continuă creştere şi acest lucru nu ajută neapărat persoanele în cauză. Adică, deşi acceptarea este umană, acest lucru are ca rezultat faptul că persoanele supraponderale şi obeze devin şi ele împăcate cu greutatea lor, pierzându-şi orice motivaţie de a mai slăbi.
Alt factor care a condus la diminuarea numărului de pacienţi care încearcă să slăbească este cronicitatea obezităţii. Natura cronică a afecţiunii este o problemă severă, fiindcă cu cât mai mult timp persoanele adulte trăiesc cu obezitate, cu atât mai puţin binevoitoare vor fi să slăbească sau măcar să încerce, mai ales dacă în trecut au mai avut încercări de această natură eşuate în derizoriu.
Pe de altă parte, de cele mai multe ori, chirurgia obezităţii reprezintă o soluţie permanentă dacă se respectă sfaturile mediciului, aşa că această modalitate de a elimina obezitatea nu ar trebui trecută cu vederea sub nici o formă.
Gasiti mai multe informatii despre obezitate pe acesta pagina.