Tulburări de alimentaţie: Riscul trecerii de la obezitate la anorexie

Când, pentru tratamentul obezităţii, se utilizează diete şi metode nerecomandate de către medicii specialişti, diagnosticul de obezitate poate ajunge să se transforme ȋn cel de anorexie nervoasă. Iată ce trebuie să ştii despre această afecţiune şi declanşarea ei:

Dietele riguroase şi extrem de restrictive pot conduce o persoană supraponderală sau care suferă de obezitate, de cealaltă parte a baricadei: anorexia.

Ce este anorexia nervoasă ?

Există 2 clase de pacienţi cu această afecţiune: pacienţii care ȋşi restricţionează, la modul drastic, aportul de alimente (tip restrictiv) şi cei care abuzează de alimente o anumită perioadă, după care abuzează de laxative sau ȋşi provoacă vărsături (tip bulimic).

Anorexia de tip restrictiv implică următoarele:

• Diminuarea greutăţii normale cu minim 15%, din cauza ȋnfometării
• Teama iraţională şi exagerată de suprapondere
• Hipogonadismul (la femei – lipsa a 3 mentruaţii consecutive, iar, la bărbaţi, tulburări ale funcţionării organelor sexuale)

Anorexia de tip bulimic implică:

• Totalitatea criteriilor specifice tipului restrictiv
• Consumul de excese alimentare timp de circa 3 luni
• Consumul ȋn exces de laxative/diuretice, provocarea de vărsături şi efectuarea exerciţiilor fizice ȋn exces pentru evitarea acumulării kilogramelor ȋn plus

Bolnavii de anorexie au o percepţie eronată asupra propriului corp, aceştia ȋnchipuindu-şi că au mai multă grăsime decât ȋn realitate. Ei ȋşi pierd apetitul, numai ȋn urma unei scăderi drastice ȋn greutate. Tulburarea se va instala, definitiv, după ani sau luni de studiere intensivă a formei şi a mărimii corpului de către pacienţi.

Debutul bolii poate avea loc la orice vârstă, ȋnsă vârful incidenţei debutului afecţiunii este cuprins ȋntre 14 şi 18 ani. Persoanele cele mai predispuse sunt femeile tinere, cu tulburări ale personalităţii, sensibile, autocritice. Practicarea activităţilor care promovează aspectul slab al trupului (modelling, balet) poate reprezenta o cauză a dorinţei de scădere excesivă a greutăţii.

Pacienţii cu anorexie ȋşi organizează comportamentul şi viaţa socială, chiar identitatea, ȋn funcţie de dorinţa de a pierde kilograme, iar familiile acestora au mult de suferit, simţindu-se incapabile şi furioase, fapt care poate conduce la abuzuri.

Ultimul stadiu al bolii implică modificări definitive şi o dezvoltare de către pacient a unei noi identităţi bazate pe boală, identitate care va afecta dezvoltarea psihologică şi socială. Scăderea cronică a greutăţii va implica efecte fiziologice şi patologice ale malnutriţiei.

Simptomele anorexiei

• Hipotensiune arterială
• Număr mic al bătăilor inimii pe minut
• Diminuarea temperaturii organismului
• Pierderea de masă musculară
• Pierderea ţesutului gras responsabil cu protecţia organelor interne
• Osteoporoză
• Tulburări nervoase
• Disfuncţii endocrine

Tratamentul anorexiei

Majoritatea pacienţilor necesită tratament intraspitalicesc timp de câteva săptămâni sau luni. Aceştia trebuie, ȋn primul rând, stabilizaţi din punct de vedere medical, apoi, va fi necesară reabilitarea din punct de vedere nutrţional. Rareori, este necesară intubarea nazogastrică, iar alimentarea pacienţilor poate provoca, din păcate, dureri la nivelul abdomenului, uşoare edeme periferice şi creşterea ȋn volum a stomacului.

Susţinerea din partea familiei şi a medicilor va ajuta pacienţii să ȋşi ȋnteleagă afecţiunea şi nevoia tratamentului.

Modificările sistemului nervos central sunt cauzele care fac pacienţii sa vadă distorsionat aspectul lor exterior, iar, astfel, tratamentul trebuie ȋndreptat spre vindecarea tulburărilor asociate: modificările dispoziţiei, anxietatea, depresia, tulburările de personalitate, eventualul abuz de alcool sau alte substanţe. După readucerea greutăţii pacienţilor la limitele normale, tratamentul poate fi consolidat prin antrenarea pacienţilor ȋntr-un stil de viaţă sănătos.

Perioada totală de convalescenţă este de circa 2-3 ani, iar, din păcate, rata mortalităţii cauzate de anorexie este de aproximativ 18% şi este provocată de complicaţiile medicale şi suicid.

Progresele pacienţilor care supravieţuiesc nu vor ȋntârzia să apară, ȋnsă este nevoie de multă răbdare, fiindcă acestea sunt evidente ȋn perioade lungi de timp. Din fericire, ȋn prezent, tratamentele pentru perioada acută şi pentru prevenţia recăderii, fac ca anorexia sa fie nu doar ameliorabilă, ci curabilă.