Cum ne afectează obezitatea creierul?

Numărul pacienţilor care suferă de cel puţin o complicaţie a obezităţii cum ar fi diabetul zaharat sau bolile de inimă este ȋntr-o continuă creştere. Acesta reprezintă motivul pentru care oamenii de ştiinţă au luat decizia efectuării unor studii mai minuţioase ale efectelor obezităţii asupra creierului. Medicamentele concepute până ȋn prezent pentru tratamentul obezităţii au dovedit […]

Legătura dintre obezitate şi viaţa sexuală. Disfuncţiile sexuale

Depăşirea unei greutăţi normale cauzează apariţia unor serii de schimbări atât fizice, cât şi psihice. Printre acestea, se numără disfuncţiile sexuale severe care ar putea conduce la probleme conjugale ale cuplului ȋn care ambii parteneri sau doar unul sunt supraponderali sau suferă de obezitate. În multe dintre cazuri, disfuncţia erectilă sau impotenţa apare drept urmare […]

Legătura dintre obezitate şi fertilitate

Este deja un fapt demonstrat acela că femeile care suferă de obezitate ȋntâmpină, de regulă, mai multe probleme ȋn a putea concepe un copil. Mai mult, acestea manifestă riscuri crescute de a nu putea duce la bun sfârşit sarcina, avortul spontan putând surveni ȋn rândul unor astfel de paciente. Iată, ȋn continuare, mai multe despre […]

Obezitatea şi migrenele

În urma unor cercetări recente, s-a constatat faptul că există o legătură mai puţin obişnuită între obezitate şi durerile severe de cap. Cu alte cuvinte, acele persoane care sunt predispuse la obezitate manifestă riscuri de două ori mai crescute de a suferi de astfel de dureri de cap. Studiile au demonstrat faptul că persoanele obeze […]

Obezitatea, între genetică şi stil de viaţă

În prezent, există o dezbatere tot mai acută cu privire la faptul dacă obezitatea este alimentată de un stil de viaţă nesănătos sau este, pur şi simplu, o problemă legată de genetică. Iată mai multe despre aceste subiecte: Persoanele care suferă de obezitate sunt, de cele mai multe ori, persoane care se alimentează nesănătos şi […]

Adevărul despre ceea ce se întâmplă cu grăsimea în urma pierderii kilogramelor în exces

Reuşim să slăbim câteva kilograme în plus, însă unde dispare grăsimea pierdută? Iată ce s-a descoperit în urma ultimelor studii efectuate în acest domeniu: Se vorbeşte foarte mult, în prezent, despre pierderea în greutate şi despre arderea grăsimilor, însă adevărul este că majoritatea populaţiei are o percepţie greşită în ceea ce priveşte pierderea kilogramelor în […]

Obezitatea, sindromul ovarelor polichistice şi hiperandrogenismul

Hiperandrogenismul sau excesul de androgeni reprezintă cea mai frecventă tulburare endocrină, în cazul femeilor cu vârstă reproductivă. Cauza cea mai comună a acestuia este sindromul ovarelor polichistice, acest sindrom având, la rândul său, drept una dintre principalele cauze obezitatea sau supraponderea. Iată ce trebuie să ştii despre toate aceste afecţiuni şi legătura dintre ele: Sursele […]

Obezitatea şi afecţiunile cardiovasculare

Afecţiunile cardiovasculare cuprind o paletă mai largă de boli ale inimii şi a vaselor sanguine. Iată care sunt principalele afecţiuni care pot apărea din cauza obezităţii: Ţesuturile adipoase sunt înconjurate de reţele vasculare extrem de bogate. Obezitatea va avea drept cauză creşterea fluxului sanguin total şi a debitului cardiac datorită creşterii cererii metabolice care este […]

Obezitatea şi sindromul metabolic sau rezistenţa la insulină

Sindromul metabolic reprezintă o consecinţă a unui stil de viaţă nesănătos, o dereglare la nivel metabolic ce este cauzată de depunerea periviscerală a ţesutului adipos, adică de obezitatea abdominală. Dereglarea creează rezistenţă la insulină. Iată ce trebuie să ştii despre toate acestea: Rezistenţa la insulină reprezintă principalul mediator în cadrul sindromului metabolic. Nemaiputând să fie […]

Complicațiile respiratorii ale obezității

Persoanele care suferă de obezitate manifestă riscuri sporite pentru dezvoltarea mai multor condiții patologice răspunzătoare de determinarea diminuării calității vieții și a decesului prematur. Complicațiile respiratorii ale obezității includ disfuncția ventilatorie de tip mixt, hipertensiunea pulmonară, insuficiența respiratorie, sindromul de apnee în somn, sindromul Pickwick. Elementele caracteristice sindromului hipoventilație-obezitate (sindromul Pickwick) includ apneea în somn, […]

Contact

    Important

    *Informațiile prezentate pe pagină au caracter orientativ. Rezultatele intervențiilor variază de la o persoană la alta în funcție de sex, vârstă, condiția fizică etc. Veți primi o explicație detaliată, personalizată, privind beneficiile și riscurile intervenției în urma consultației cu Dr. Marius Fodor.